“Reţeta pentru o lume periculoasă”

Viaţa e plină de “ups and downs”. Week-endul acesta am asistat la ceva rar întâlnit: 3 zile care cuprind cele mai importante momente din viaţa unui om s-au succedat una după alta. Vineri înmormântare, sâmbătă botez, duminică nuntă. Dar, chiar dacă nu la toate cele 3 eventimente  s-au vărsat lacrimi de bucurie, viaţa e frumoasă. Chiar dacă trăim “într-o lume periculoasă”, trebuie să vedem partea frumoasă: trăim. Ce poate fi mai frumos de atât! Şi dacă realizăm acest lucru, putem reduce propoziţia de la începutul acestui articol la “Viaţa e plină!”.

Întorcându-mă de la nuntă, am ascultat puţină muzică (chiar dacă am avut parte de multă muzică şi la nuntă, dar de data asta am vrut să o ascult, nu să o produc) şi am avut chef de citit ceva. Am căutat prin bibliotecă şi am găsit cartea “Asumă-ţi riscul”, de Ben Carson MD. Am deschis la ultimul capitol, de fapt la concluzie, unde titlul era în felul următor: “Reţeta mea pentru o lume periculoasă”. Am început să-l citesc şi am descoperit că ideile semănau foarte mult cu ceea ce am scris în articolul precedent, “Ai grijă!”, dar bineînţeles mult mai frumos expuse. Dacă aveţi cartea, vă recomand să-l citiţi în întregime. Eu o să extrag unele idei din acest capitol pe care le puteţi citi mai jos.

“Când eram copii, ori de câte ori eu sau fratele meu Curtis îi aduceam mamei tot felul de scuze pentru că nu reuşiserăm să facem ceva – ori de câte ori ne plângeam de o problemă care ni se părea insurmontabilă, ori de câte ori deveneam împovăraţi sau descurajaţi de vreun obstacol de pe drumul vieţii sau, mai ales, ori de câte ori ne văicăream – ea ne dădea acelaşi răspuns. Afişa o mină nedumerită şi ne întreba: Ai creier?

Implicaţiile acestei întrebări erau limpezi precum cristalul: Dacă ai creier, foloseşte-l! De atât ai nevoie pentru a depăşi orice problemă!

Mama mea mi-a insuflat un respect profund pentru potenţialul creierului uman şi respectul pentru acesta a devenit tot mai mare pe parcursul anilor, astfel încât îl pot descrie acum ca uimire. Ori de câte ori deschid craniul unui copil şi văd creierul, mă minunez de misterul lui: Iată ceea ce face din noi ceea ce suntem. Iată unde sunt stocate toate amintirile, gândurile şi visurile noastre. Iată ce ne distinge unul de celălalt în milioane de feluri!

În interiorul fiecărui creier sunt miliarde şi miliarde de interrelaţii complexe, neuroni şi sinapse, pe care ştiinţa abia începe să le înţeleagă. Când adaugi la toate acesteamisterul minţii şi spiritului, creierul uman devine un laborator atât de vast şi de complex încât ai putea lucra în el un mileniu, fără a descoperi mai mult.

[în următoarele paragrafe din carte, pe care nu le voi mai scrie aici, Ben Carson descria foarte frumos complexitatea creierului uman prin exemplele pe care le foloseşte aproape în fiecare carte: posibilitatea reamintirii în detaliu a oricărui moment din viaţă doar aplicând un electrod pe o anumită zonă a creierului; şi al doilea exemplu: “procesul gândirii”. O să trec direct la concluzii]

Ideea este că putem deplânge pericolele cu care ne confruntăm, le putem ignora sau chiar putem îngădui fricii să ne paralizeze.

Sau ne putem întreba: Avem creier?

Dacă da, să folosim acest instrument incredibil pe care l-am primit din partea lui Dumnezeu pentru a evalua riscurile cu care ne confruntăm în fiecare zi. Avem mijoacele prin care putem analiza riscurile şi putem decide care din ele merită asumate şi care ar trebui evitate.

Ai creier? Foloseşte-l! Acesta e secretul.

Aceasta este reţeta mea simplă, dar eficientă, pentru viaţă, iubire şi succes într-o lume plină de pericole.

 

 

No Responses

Leave a Reply