Cauze medicale pentru proasta dispoziție și iritabilitate

”Există numeroase afecțiuni medicale care au ca efect secundar iritabilitatea și nervozitatea” – Dr. Helen Stokes-Lampard.

Charlotte Dovey (dailymail) ne propune 11 cauze medicale care pot fi responsabile pentru iritabilitate și mânie exagerată.

Tiroidă hiperactivă – hipertiroidismul afectează în mod special sexul feminin (1%). Hormonii tiroidieni influențează metabolismul organismului, printre care și al creierului. Din fericire, această boală este foarte ușor de tratat prin medicația antitiroidiană.

Colesterol crescut – ateroscleroza stă la baza afecțiunilor cardiovasculare, cauza numărul a mortalității în România. Tratamentul principal pentru această afecțiune sunt statinele, substanțe care reduc nivelele de serotonină (hormonul fericirii).

Diabetul – hipoglicemia (efectul advers al medicației antidiabetice) poate produce accese de mânie, agresivitate, confuzie și atacuri de panică.

Depresia – depresia nu este tot timpul caracterizată de tristețe și letargie. O formă particulară de depresie, depresia agitată, afectează aproape 5% din persoanele depresive, iar simptomele includ iritabilitatea, neliniștea și insomnia. Aceasta depinde foarte mult și de personalitatea bolnavului care, dacă este una agresivă, medicația antidepresivă o poate exacerba.

Boala Alzheimer – această boală afectează unele părți din creier, incluzând unele arii din lobul frontal responsabile de personalitatea individului.

Inflamațiile ficatului – ficatul, în medicina antică, era asociat cu mânia. Pe bună dreptate! Ciroza hepatică și hepatita pot duce la o afecțiune numită encefalopatie hepatică, afectând în acest fel creierul.

Epilepsia – bolnavii pot experimenta accese de mânie imediat după crize, datorită unor impulsuri electrice anormale produse în creierul pacientului. Aceste accese de mânie pot dura de la câteva minute, la câteva zile.

Sindromul Pre-Menstrual – se crede că scăderea nivelului de estrogen și progesteron de la sfârșitul ciclului menstrual afectează metabolismul serotoninei – mecanism incomplet cunoscut încă.

Somniferele – benzodiazepinele (anxiolitice, folosite uneori și ca somnifere) acționează prin încetinirea activității cerebrale, iar pentru cei cu o personalitate agresivă, aceste medicamente îi pot face mult mai predispuși la comportamente agresive.

Boala Wilson – este o boală genetică, afectând 1/30.000 de persoane, cauzând acumularea cuprului în exces în ficat și creier, afectând zonele din lobul frontal responsabile de personalitate.

Accidentul Vascular Cerebral – cea mai comună boală neurologică, agresivitatea regăsindu-se și ea printre cele mai comune efecte ale atacului vascular cerebral, mai ales a celor produse la nivelul lobului frontal.

Sursa: Dailymail.co.uk

No Responses

Leave a Reply