Despre eroi

Săptămâna aceasta (cea mai lejeră din sesiune) am avut puțin timp să urmăresc niște documentare interesante din domeniul psihiatriei. Tocmai ce am început cursul Coursera The Social Context of Mental Health and Illness , un curs care ține mai mult de domeniul sociologiei decât de medicină, dar sunt câteva aspecte importante legate de istoria psihiatriei pe care am vrut să le aflu.

În introducerea cursului au fost recomandate câteva documentare pentru ca să ne facem o idee despre ce a însemnat psihiatria în trecut. Acestea au fost: ”Sick” și ”History of the madhouse”. Nu am apucat să le văd până la sfârșit, pentru că în lista din dreapta video-urilor (pe youtube) au apărut câteva titluri care mi-au captat atenția mai mult decât primele două (datorită recentei mele ”pasiuni” asupra acestui subiect – crimele și psihiatria). Unul a fost ”Jeffrey Dahmer: the monster within”, despre un criminal în serie care a ajuns  să se ”pocăiască” în închisoare (nu asta era ideea de bază a documentarului, dar asta m-a marcat pe mine cel mai mult și mi-a ridicat cele mai multe întrebări – probabil că o să urmeze un articol special pentru asta) și unul din întâmplări mai recente, ”Anders Behring Breivik – Norway Massacre: The Killer’s Mind”.

Ce legătură are asta cu titlul? Introducerea a fost despre criminali și oameni nebuni, iar titlul este despre eroi…ciudat, nu!? Pentru fiecare rău-făcător (”villain”) există câte un erou (”hero”). Dacă ieri și alaltăieri mintea mea a fost bombardată numai cu criminali și psihopați (și pentru puțin timp cu implanturile mamare pe care le-am avut recunoscut la examenul de radiologie), astăzi, pe lângă imunologie, mi-a mai fost dat să văd un articol din Semnele Timpului despre un erou din America (evident, acolo sunt toți eroii) care a salvat o persoană necunoscută de la moarte sigură în stația de metrou. Asta după ce am terminat de urmărit filmul ”Argo” (film inspirat după fapte reale, în care personajul principal este tot un erou).

Și ca tacâmul să fie complet, trebuie să vă povestesc și o experiență personală, tot despre eroi. Se întâmpla în urmă cu vreo 2 ani în gară la Arad, în perioada în care vinerea era asociată cu tren, foame, urmată de 2 zile de mâncare regească. Am coborât din tren împovărat de bagajele pline cu oale și haine (separat) și m-am îndreptat către trenul de Ghioroc (de fapt Curtici – Vințu de Jos) care era la 2 linii distanță. Ca să ajung acolo trebuia să mă deplasez până la drumul ”legal” care trece peste linii. Acolo am așteptat să treacă un tren care vroia să ”parcheze”.

Doar că un prieten se îndrepta și el către acea trecere, dar fără să vadă trenul care venea din spate. Toată lumea de pe peron a amuțit când a văzut că prietenul meu, după ce m-a salutat, a vrut să ”vireze la dreapta”… doar eu n-am amuțit și am strigat cât am putut ”Ai grijă!” (mulți spun că articolul din link este cel mai bun articol scris până acum de mine…), la care prietenul meu și-a întors privirea să vadă trenul cum trece la 1 metru prin fața lui…pretty close! În acest caz, eu am fost ”eroul” (ce-mi place cum sună:>).

Din păcate, nu cred că o să mai am parte de asemenea ”distincții”…psihiatrii nu sunt priviți tocmai ca niște ”eroi”. Dacă alegeam chirurgie sau urgențe, sigur mai căpătam măcar odată în viață acest apelativ. Doar că munca celui care se ocupă de sănătatea mintală nu se prea observă, se observă doar atunci când aceasta este pierdută și atunci e prea puțin probabil să fie recuperată complet. De aceea cred că profilaxia este cea mai importantă în ce privește sănătatea mintală. Aici pot fi psihiatrii niște adevărați ”eroi”.

Am găsit o definiție interesantă în DEX la cuvântul erou: Persoană care se remarcă într-un domeniu de activitate prin muncă și calități morale înalte. Se poate integra în ce am spus mai sus? Pot să fiu ”erou” chiar dacă aleg să lucrez cu mintea/creierul oamenilor/copiilor/adolescenților? Cred că da, doar să îndeplinesc ultimele 2 cerințe din definiție.

No Responses

Leave a Reply