Obezitatea este de acum, oficial, o boală!

Mai mult de o treime din adulți și o cincime din copiii din Statele Unite ale Americii sunt, de acum, considerați oficial ca având o boală: obezitatea. Asociația Medicală Americană a declarat obezitatea ca fiind o boală, o mișcare care, se crede, va produce schimbări majore în domeniul asigurărilor de sănătate.

”Rata obezității s-a dublat la adulți în ultimii 20 de ani și s-a triplat în rândul copiilor într-o singură generație”, relatează AMA (Asociația Medicală Americană ), care s-a referit până acum la obezitate ca fiind o ”stare cronică urgentă” și o ”disfuncție complexă”.

”O recunoaștere pe scară largă a obezității ca și boală  ar putea rezulta în investiții mai mari din partea guvernului și sectorului privat pentru a dezvolta și compensa tratamentele pentru obezitate”, declară AMA. ”Angajatorii pot fi obligați să acopere costul tratamentelor pentru obezitate pentru angajații lor și nu vor mai putea face discriminări pe baza greutății corporale. Această decizie obligă și personalul medical să diagnosticheze și să trateze obezitatea”, raportează LA Times, care mai notează că studiile arată că la mai mult de jumătate din pacienții obezi nu li s-a comunicat din partea vreunui cadru medical că ar trebui să slăbească.

Până acum, medicii tindeau să privească obezitatea ca pe o problemă de comportament. Această decizie va forța medicii să abordeze obezitatea, chiar dacă nu avem deocamdată un remediu pentru ea. – Dr. Rexford Ahima, Universitatea din Pennsylvania

Sursa: newser.com

No Responses

Leave a Reply