”Până moartea ne va despărți” – mit?

Articolul acesta este preluat din ediția specială a revistei Semnele Timpului: ”Miturile care ne schimbă viața” (la care am făcut un giveaway la începutul acestui an – așadar, cei care au primit revista s-ar putea să fi citit acest articol – nu-i nimic, puteți contribui cu comentarii).

Promisiunea de a trăi alături de persoana iubită până ce ”moartea ne va despărți” și-a pierdut treptat din semnificații. Astăzi se consideră că nu mai e realist să pornești într-o căsătorie cu gândul că va fi o relație pentru totdeauna.

Susținătorii acestei idei consideră că iubirea este perisabilă și că durează prea puțin pentru a sta la baza unei căsătorii de o viață. Potrivit unui sondaj de opinie realizat în rândul a 5000 de cupluri britanice, iubirea ar aduna, în medie, 2 ani, 6 luni și 25 de zile. După această perioadă, partenerii încep să nu-și mai facă pe plac unul altuia: 60% dintre femei nu s-au mai îmbrăcat frumos pentru soții lor, 70% dintre bărbați au recunoscut că au fost dezordonați și nu au strâns hainele murdare lăsate prin casă, iar 60% dintre cupluri nu au mai avut momente romantice.

Cercetătorii de la Universitatea italiană Pavia au adus în prim-plan o concluzie și mai descurajantă: iubirea romantică durează doar 1 an, și aceasta din cauza unei substanțe chimice din creier, responsabilă cu îndrăgostirea. Nivelul de oxitocină, supranumită și hormonul iubirii, este la apogeu la începutul unei relații de iubire, dar scade cu timpul. La nivel comportamental, oxitocina determină reducerea temerilor și creșterea încrederii, iar la mame determină apariția instinctului matern. Aceasta este de fapt cheia, susțin cercetătorii italieni: la nivel biologic, atașamentul de un partener este similar cu instinctul matern, ceea ce face ca unele cupluri să reziste mai mult și altele mai puțin.

Cei 4 stâlpi ai căsătoriei de scurtă durată

O analiză calitativă a studiilor sociologice realizate pe acest subiect evidențiază patru motive principale care determină ca, în Australia de pildă, durata medie a căsătoriei moderne să fie de doar 8,7 ani.

Primul dintre aceștia este idealizarea căsătoriei, din care derivă și așteptările nerealiste. Cei doi așteaptă să găsească în celălalt un partener perfect, care să aducă automat fericirea, un efort ce se finalizează cu dezamăgire și descurajare. ”Astăzi partenerii nu caută doar iubire și romantism, ci și o creștere și împlinire personală”, scrie Pamela Smock, profesor de sociologie la Universitatea Michigan, în revista Newsweek.

Al doilea factor este atitudinea față de fidelitatea conjugală, văzută mai degrabă ca un concept demodat. Infidelitatea nu mai atrage excluziunea socială, ceea ce a dus la o creștere a varietății de modalități în care persoanele căsătorite pot intra în aventuri cu alte persoane căsătorite, deliberat sau premeditat.

Tot mai larg acceptată este și normalitatea divorțului. Dacă în trecut partenerii nefericiți în căsătorie își ascundeau nemulțumirile, dar rămâneau căsătoriți pentru a nu fi ostracizați de societate, astăzi cuplurile văd în divorț o rezolvare mult mai simplă a ”diferențelor ireconciliabile”.

Renunțarea la stigmatul aplicat divorțului a dat naștere și unei atitudini laxe față de a avea și crește copii în afara căsătoriei. Astăzi este mai ușor pentru o femeie să își crească singură copiii, datorită programelor sociale care sprijină mamele singure, sau să adopte un copil fără a-și propune să se căsătorească.

Diferența

Scriind despre dragoste, psihiatrul american Scott Peck afirma însă că iubirea adevărată este un act de voință care transcede sentimentul dragostei. Iar neuroștiința o confirmă. Dragostea care are un termen scurt de valabilitate este de fapt îndrăgostirea, care este doar prima fază a unei relații.

Psihiatrul american Robert A. Johnson a identificat trei faze prin care trece o relație de la primele zile până la maturizarea ei:

– etapa îndrăgostirii: cea în care se eliberează hormoni precum oxitocina, testosteronul și cortizolul)

– etapa conflictului: în care partenerii sunt nevoiți să își rezolve diferențele și care este percepută ca o etapă în care cei doi nu mai sunt îndrăgostiți

– etapa intimității afective, emoționale și fizice

Cea din urmă este faza adevărate iubiri – interacțiunile dintre cei doi nu se mai bazează pe hormoni, ci pe o alegere conștientă și rațională de a menține o relație cu persoana iubită.

Dacă în 1900 căsătoriile durau, în medie, 18 ani până ce unul din parteneri murea, astăzi numătul celor care sărbătoresc 50 de ani de la căsătorie este în creștere, aproximativ 5% din cupluri ajungând la aniversarea căsătoriei ”de aur”. Deși mic, procentul stă mărturie că o căsătorie ”până ce moartea ne va despărți” nu este o himeră.

”Viața mea a fost minunată”, mărturisea Wihelmenia Jones la ceremonia reînoirii jurămintelor de nuntă cu ocazia a 50 de ani de căsătorie. ”Leroy și cu mine am trecut prin momente dificile, dar toate au făcut parte din experiența noastră de învățare”, a declarat ea, mărturisind că dacă ar putea să ia viața de la capăt, l-ar alege din nou pe soțul ei. Când este guvernată de iubire adevărată, căsătoria poate fi mai mult decât o relație de o viață. Unii ar păstra-o pe parcursul mai multor vieți.

Denisa Stamate, Semnele Timpului

P.S. – vreau să mai adaug la acest articol o idee pe care am reținut-o de la bunicul meu:

”Dragostea nu este doar un sentiment, este un principiu

No Responses

Leave a Reply