În urmă cu o lună mi-am făcut abonament la revista Psihiatru.ro, abonament dual (digital+print), tocmai pentru a beneficia de accesul la arhiva digitală a revistei. Evident, în ziua următoare am găsit arhiva ”la liber” într-un colțișor ascuns al site-ului (acum văd că au făcut redirect).

Am printat arhiva din 2015, am capsat-o bine și de câteva zile tot citesc din ea. Am ajuns la ultimul număr și am găsit mașina timpului, intitulată ”Trista toamnă a medicinei românești”, scrisă de răposatul Florin Tudose în 1998. Florin Tudose a fost o figură centrală a psihiatriei românești, un profesionist care a plecat prea devreme din peisajul medical al țării noastre.

Nu am drepturi de autor asupra cuvintelor domniei sale, dar o să redau câteva paragrafe din textul publicat atât în revista Infomedica în toamna anului 1998, cât și în numărul 4/2015 al revistei Psihiatru.ro. Enjoy (or not)!

După o vară nefericită și plină de nerealizări pentru medicina românească, anotimpul de bilanț al toamnei nu poate fi decât unul mai tragic ca oricând. O rectificare năroadă a unui buget ilustrând sărăcia lucie a unei societăți în care nepăsarea și impotența clasei politice ating cote inimaginabile de indiferență a împins-o și mai departe în calvar.

Întotdeauna am crezut că medicina trebuie să rămână departe de sfera conjuncturală, agresivă și deseori meschină a politicului, pentru că sănătatea, viața și speranța sunt valori fundamentale ale ființei umane, care nu pot avea culoare de grup și nu pot aparține unei părți sau alteia ale unei națiuni. Nu-mi pot închipui medicul ca profesionist vocațional și ca sacerdot vânzându-și sufletul și credința pe arginții calpi ai puterii.

Și totuși, asistăm la un spectacol halucinant și stupid în care guverne cad și miniștri sunt schimbați pentru că nu știu cui nu-i place că unul apare prea des la televizor și spune că altul nu face nimic (altul chiar nu face nimic!) sau pentru că nu știu cine vrea să învețe chineza în maghiară și designul în limba rromă.

Iar medicina, ce așteaptă medicina în toamna lui ’98? De fapt, de la cine ar putea aștepta? De la un parlament interesat doar de propriile venituri, care-și votează zeci de miliarde de lei ca măriri de salariu după ce cu dispreț suveran în primăvară au refuzat creșterea măcar și cu cinci procente a salariilor corpului medical. De la niște parlamentari aflați în eternă campanie electorală, întreruptă doar de afaceri oneroase sau scandaluri macabre, oameni grei cu dosare pe la comitete centrale, pe la securitate, pe la servicii străine de informații, pe la Parchet sau pur și simplu pe la spitale de psihiatrie. De la un minister al sănătății bântuit de miniștri pe picior de plecare, care declară programatic că nu știu nimic, că nu vor face nimic, că nu-i vor lăsa nici pe alții să facă nimic, dar oricum, dacă clientela lor politică poate pune mâna pe un comision gras, pe un post de conducere, pe o comandă din banii Băncii Mondiale, se declară mulțumiți oricât de români sau de maghiari ar fi, oriunde mai la stânga sau mai la dreapta ar fi în coaliție. Directorii și așa-zișii consilieri și specialiști sunt schimbați pentru că propun aberații și apoi rechemați pentru a le pune în practică de miniștri și secretari de stat care din management nu au înțeles decât că trebuie să facă tot mai pompoase titulaturile și titlurile unor hârtii măzgălite cu aberații care țin loc de gândire și perspectivă.

Despre morală și legalitate nu mai poate fi de mult vorba. Corpul medical și Colegiul Medicilor nu sunt și n-au fost niciodată partenerii de discuție ai ministerului, ci cel mai adesea umbrele de vreme rea sau pur și simplu ținte ale discursului politicianist. De la direcțiile sanitare devenite cimitire de elefanți care scapă de pensionare pentru că, nu-i așa, au funcții de conducere, circoteci de diletanți pe care clientelismul politic îi împinge pe prima scenă a câte unui județ sau municipiu provincial sau scene ocazionale pentru persoane credule și nevinovate, care se văd lipsite de orice mijloace materiale și financiare și sunt blocate în plus de telefoane talibanice, gerontocratice, pediste, liberale, nepotiste, familiale sau sereiste în orice decizie bună sau proastă pe care ar încerca să o ia.

Direcțiile spitalelor și așa-zișii lor directorimanageri stau și mai rău strivite între pretențiile și deciziile aberante ale comunist-centralizatelor direcții sanitare, mulțimea creditorilor care-și flutură facturile neonorate și sutele de bolnavi care asaltează ca pe o redută a ultimei speranțe porțile spitalului.

Dar cui îi pasă? Toamna vremelnică și tristă se așterne peste medicina românească aflată sau adusă în cea mai cenușie perioadă din ultimul deceniu. Ca într-un vis urât, versul arghezian al anului 1998 sună răsturnat: niciodată toamna n-a fost mai urâtă.

Fii la curent cu ultimele noutati de pe pagina de Facebook
Distribuie prietenilor:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here