Un seminar de 5 minute pentru pacienții cu depresie

Nu ar fi perfect să poți explica pacienților tăi ce anume cauzează depresia – în 5 secunde? De exemplu, poți încerca următoarele abordări:

  1. Depresia Severă este cauzată de un dezechilibru chimic în creier
  2. Depresia Severă este cauzată de mânia împotriva celor din jur, interiorizată.

Ușor, nu-i așa? Prima ”explicație” face referire la celebra teorie a ”dezechilibrului chimic” în bolile mintale. A doua este o ipoteză foarte des folosită în psihanaliză. Ambele explicații sunt reducționiste și simplifică la extrem cauzele complexe ale depresiei.

Ce s-ar întâmpla dacă am abandona aceste super-simplificări de 5 secunde și am petrece, în medie, 5 minute cu pacienții noștri depresivi explicându-le ce știm și ce nu știm despre etiologia (cauzele) depresiei majore?

Ceea ce urmează este un dialog idealizat – cu adnotări pentru clinician – ce ar trebui să existe între un medic și pacientul lui depresiv. Cazul este al unul pacient, să-l numim George, un muncitor în construcții de 40 de ani, care se află la al doilea episod depresiv major.

George: Ce-i cu depresia asta, doctore? Care-i cauza? E un fel de problemă chimică? Sau doar sunt eu slab, dat peste cap, sau cum?

MD: Ei bine, George, în primul rând, depresia nu înseamnă că ești ”slab” sau ”dat peste cap”! Oamenii deseori spun prietenilor depresivi: ”Trebuie doar să te urnești din loc! Unde-i voința?”. Dar nu-i corect așa. Depresia majoră nu înseamnă să fii slab sau leneș. Nu știm exact ce cauzează depresia, dar cel mai probabil sunt mai multe cauze care interacționează una cu cealaltă.

George: Cum ar fi? Părinți răi? Dietă nepotrivită?

MD: Păi, majoritatea psihiatrilor cred că depresia are cauze biologice, psihice și sociale. Dacă am vedea acești 3 factori intrând într-o pâlnie împreună, atunci în sticlă o să avem depresia.

George: Dar ce înseamnă termenii ăștia? Am ceva dezechilibru în creier, sau vreo teorie de-a lui Freud? Și ce vrei să spui prin ”social”?

MD: E mult prea simplu să vorbești despre un ”dezechilibru chimic”, George. Sunt atâtea substanțe chimice în creier, încât ar fi aproape imposibil să știi care ar fi ”echilibrul” perfect pentru fiecare pacient în parte. Avem suficiente dovezi care arată că mediul intern al creierului este diferit la pacienții cu depresie severă față de cei sănătoși.

George: M-ai pierdut, doctore! Cum adică ”mediu intern”?

MD: Cred că ai auzit și tu că al nostru creier este format din miliarde de celule numite neuroni, nu? Noi credem că pentru majoritatea persoanelor cu depresie severă, neuronii din unele părți ale creierului nu comunică adecvat cu neuronii din alte regiuni. Sau mai bine spus, unele ”circuite” sunt mai active decât altele. Asta poate fi datorită unor substanțe chimice din creierul nostru eliberate de neuroni, numite neurotransmițători, sau poate fi o problemă cu receptorii pentru aceste substanțe. Acești receptori pot fi prea sensibili, sau deloc sensibili la neurotransmițători.

Avem de asemenea dovezi că dezvoltarea celulei nervoase și a ramurilor ei este mai redusă în depresia majoră. La copiii care suferă de episoade depresive majore, există o pierdere graduală a materiei cenușii – compusă din celulele nervoase. Nu știm exact cum funcționează anumite antidepresive, dar ele par să sporească creșterea neuronală și a ramurilor ei.

Asta cere timp. De aceea antidepresivele au nevoie de timp să funcționeze. De asemenea, există mulți alți factori medicali care pot cauza sau înrăutăți depresia cum sunt problemele tiroidiene, deficitul vitaminic, anumite medicamente sau droguri și multe altele. Din acest motiv ți-am luat analize adineauri.

George: Până acum e numai biologie. Deci dacă depresia este biologică, cum se poate transmite de la părinți?

MD: Eh, asta nu e la fel ca atunci când moștenești ochii albaștri sau părul blond. Dar se poate moșteni tendința către depresie. Genele tale – unitățile eredității – fac proteine care sunt implicate în mii de procese biologice. Dacă genele tale nu fac destule proteine în creier, îți poate crește riscul de a dezvolta depresie.

Cu tulburarea bipolară – sau boala maniaco-depresivă – e destul de clar că are o componentă ereditară. De exemplu, dacă unul din gemenii identici are boala, celălalt are între 60-80% șanse să o dezvolte și el. Partea ereditară nu e însă la fel de puternică și în alte tipuri de depresie, dar…

George: Stai puțin! Păi ce se întâmplă cu ceilalți 20-40%? Cei care nu moștenesc depresia? Cum explici asta, dacă sunt gemeni identici?

MD: Aici e momentul în care ne folosim de piesele ”psihic” și ”social” din puzzle. Chiar și gemenii identici pot avea obiceiuri psihologice/psihice diferite. Nu știm sigur dacă gândurile negative cauzează episoadele depresive majore sau ele sunt efectele unei crize de depresie. Dar cu siguranță felul în care persoana vede lumea poate avea un efect profund asupra dispoziției.

De exemplu, dacă cineva te refuză la o întâlnire, iar tu îți spui că nu meriți să fii iubit, sau că nimeni nu te va iubi vreodată, te setezi singur pentru sentimente depresive. Dacă îți impui întotdeauna să fii perfect în orice faci, te îndrepți singur către o dispoziție proastă. Dar instalarea depresiei clinice depinde de bagajul genetic sau cât de rezilient ești în fața stresului și eșecului.

Ca să complicăm lucrurile, depresia singură poate genera un filtru negativ, astfel încât totul să pară gri și sumbru – care duce la alte gânduri negative, creându-se un cerc vicios.  Apoi, desigur, există o sumedenie de experiențe sociale, bune sau rele, care le-ai avut din copilărie încoace.

George: Te referi la traumele din copilărie, sau atunci când ți-a murit un părinte? Și astea pot cauza depresie?

MD: E foarte greu de știut dacă doar un singur lucru ”cauzează” un episod depresiv. De obicei e o combinație de lucruri și este mai sigur să le numim ”factori de risc” în loc de ”cauze”. Evenimente stresante majore, cum sunt abuzul sau neglijarea, pot crește riscul de depresie mai târziu în viață. Și există evidențe că separarea de părinți – de exemplul, divorțul – este un factor de risc pentru depresie.

Și ca să rotunjim componenta socială care va merge în pâlnie, există și problema suportului social. Gândește-te la persoanele care nu au prieteni sau familie care să-i ajute să treacă peste eșecurile, pierderile sau stresul din viață. Nu-i de mirare că lipsa suportului social crește semnificativ riscul pentru depresie.

George: Am înțeles cum stă treaba cu ”bio-psiho-socialul”. Dar încă am probleme cu idea de a lua un antidepresiv. Prietenii îmi spun că antidepresivele sunt doar o cârjă.

MD: Ei bine, George, nu-i nimic rău să folosești o cârjă atunci când ai piciorul rupt! Dar hai să-ți ofer o altă imagine să o ții minte. După părerea mea, medicația este ca un pod între a te simți groaznic și a te simți bine. Tot ce trebuie să faci este să treci podul.

George: Asta înseamnă că după ce fac terapie sau îmi iau medicamentele, îmi voi schimba felul de a vedea lucurile? Îmi voi schimba obiceiurile mentale?

MD: Exact! Dovezile arată că medicația și psihoterapia împreună funcționează mai rapid decât separat, pentru că fiecare lucrează la câte o ”piesă” a depresiei. În experiența mea, medicația este utilă în lipsa de energie, concentrarea deficitară, apetit alimentar scăzut sau insomnie. Psihoterapia ajută mai mult la stima de sine, invinovățirea excesivă sau alte gânduri din acestea distorsionate. Aproape întotdeauna sfătuiesc pacientul pentru o combinație între medicație și psihoterapie pentru depresia majoră.

Adaptat după un text scris de Ronald W. Pies publicat în revista Psychiatric Times (martie 2016). Adnotările și referințele le puteți găsi atașate în linkul de mai sus (ultima pagină).

No Responses

Leave a Reply