Blogul unui medic rezident psihiatru pasionat de Minte, Medicina si Muzica. Cursuri Medicina Timisoara.

Când L-a respins știința pe Dumnezeu?

După cum unii dintre voi știți, eu cred că Dumnezeu există. Adică, sunt creștin, mai exact adventist (pentru mai multe detalii despre această confesiune, consultați site-ul oficial). Recent, am avut niște dezbateri filosofo-creațio-evoluțio-teologice și m-am gândit să scriu și eu ceva pe blog despre asta.

Am să încep cu un articol pe care l-am citit săptămâna trecută într-un număr din revista ”Semnele timpului” de anul trecut, scris de Ariel Roth, intitulat ”Când L-a respins știința pe Dumnezeu?”. O să încerc să rezum cât mai bine conținutul articolului, deoarece în revistă este cuprins în vreo 8 pagini.

Așa cum este practicată în prezent, știința este o combinație ciudată între studiul naturii și o filosofie seculară care Îl exclude pe Dumnezeu. Aceasta nu este o căutare onestă a adevărului.

În 1492, când a început să navigheze spre vest, Cristofor Columb spera să atingă, în cele din urmă, coastele Indiei, în răsărit. Planul lui se baza pe convingerea personală că Pământul este o sferă. Adunați la Salamanca, în Spania, liderii bisericii au argumentat împotriva ideilor sale, avertizându-l ca Pământul este plat şi, dacă va porni spre vest, nu va ajunge niciodată acolo, ci, mai degrabă, se va pră­buşi peste bordura unui Pământ plat.

Ideea că liderii bisericii ar fi susţinut teoria Pământului plat, în timpul Evului Mediu, este un mit. Mai mulţi autori se fac vinovaţi de promovarea acestei idei eronate şi de punerea ei în seama biseri­cii. Persoana cea mai vinovată pentru răspândirea legendei cu privire la credinţa în Pământul plat este, după câte se pare John Draper, un medic şi cercetător care a devenit decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii din oraşul New York. Tatăl lui era pastor metodist, dar John avea puternice senti­mente antireligioase. Când fiul surorii lui a decedat la vârsta de opt ani, ea a pus cartea de rugăciuni a copilu­lui pe farfuria lui Draper, la micul dejun, iar el a fost atât de supărat, încât a alungat-o din casă. De atunci înainte, femeia a rămas înstrăinată de familie şi s-a alăturat Bisericii Catolice, pe care fratele ei o dispreţuia.

In 1873, Draper a publicat o carte cu un succes enorm, Istoria conflictului dintre religie şi ştiinţă. Numai în Statele Unite a fost tipărită de 50 de ori în 50 de ani, fiind apoi tradusă în întreaga lume. La data aceea, conflictul dintre ştiinţă şi Biblie era la apogeu. Darwin publicase cu puţin timp în urmă Originea speciilor prin selecţie naturală, prin care argumenta puternic în favoarea evoluţiei. In acest context, car­tea lui Draper a folosit mitul credinţei bisericii în Pământul plat pentru a demonstra supe­rioritatea ştiinţei în faţa religiei. Deşi recunoştea că unii învăţaţi din Evul Mediu credeau într- un Pământ sferic, Draper i-a prezentat în mod fals pe teo­logii bisericii, când a afirmat că l-au ata­cat pe Columb, la Salamanca, pentru cre­dinţa sa în forma sferică a Pământului. Deşi biserica a făcut multe greşeli, susţinerea ideii că Pământul este plat nu a fost una dintre ele. Această aberaţie s-a născut într-un timp în care ştiinţa se elibera de sub autoritatea religioasă.

Religia și pionierii științei moderne

Aproape toţi fondatorii marcanţi ai ştiinţei moderne (Kepler, Galileo, Boyle, Newton, Pascal şi Linnaeus – ca să numim câţiva dintre ei) au crezut cu zel în Dumnezeu şi în Biblie. In scrierile lor ştiinţifice; au vorbit adesea despre Dumnezeu şi despre activitatea Lui în natură. Ei nu au văzut niciun conflict între Dumnezeu şi studiul lor asupra naturii, pentru că ei credeau că Dumnezeu a creat legile naturii care au făcut ştiinţa posibilă.

Sir Isaac Newton (1642-1727), unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din toate timpurile, a făcut mai mult decât oricine altcineva pentru eliberarea ştiinţei de speculaţii şi de standardul scăzut de certificare care pre­vala înainte de timpul lui. Matematicianul şi astronomul francez Laplace aprecia tratatul incipient al lui Newton, Principia, ca fiind superior tuturor celorlalte produse ale intelectului uman. In cartea sa, Newton comentează: „Acest cel mai frumos sistem, format din Soare, planete şi comete, îşi poate avea originea doar în gândirea şi con­ducerea unei Fiinţe puternice şi inteligente.” Newton a fost profund dedicat şi studiului Bibliei, scriind foarte mult despre profeţiile din Daniel şi Apocalipsa. Viaţa lui Newton ilustrează clar cât de bine pot merge împreună ştiinţa şi o credinţă puternică în Dumnezeu.

Respingerea lui Dumnezeu de către știință

In opoziţie cu Newton, ştiinţa de azi are o abordare intelectuală foarte diferită atunci când vine vorba despre Dumnezeu. Noul etos este puternic materialist (fiind numit şi naturalist sau mecanicist) şi nu are loc pentru Dumnezeu în meniul său explicativ. Includerea lui Dumnezeu este considerată neştiinţifică. Mai clar spus: ştiinţa s-a redefinit şi L-a dat afară pe Dumnezeu. Renumitul bio­log Richard Lewontin, de la Universitatea Harvard, comentează cu sinceritate: „Nu se poate spune că metodele şi legile ştiinţei cumva ne obligă să acceptăm o explicaţie materialistă a lumii observabile, ci, dimpotrivă, adeziunea noastră apriorică la materialismul cauzelor ne forţează să creăm un sistem de cercetare şi un set de concepte care oferă explicaţii materialiste, indiferent cât de împotriva intuiţiei sau de mistificatoare ar fi pen­tru cei neiniţiaţi. In plus, acest materialism este abso­lut, pentru că nu putem permite o uşă întredeschisă de piciorul lui Dumnezeu”

Ştiinţa a postat acum, pentru Dumnezeu, semnul „Nu intraţi!”. Biologul Scott Todd, de la Universitatea de stat din Kansas, comentează în prestigiosul jurnal Nature: „Chiar dacă toate datele ar indica spre un designer inteligent, o astfel de ipoteză este exclusă de ştiinţă pentru că nu este naturalistă.” In prezent, există o excludere aproape totală a lui Dumnezeu din manuale şi din publicaţiile de speci­alitate. Din nefericire, o astfel de atitu­dine închisă împiedică ştiinţa să meargă pe urmele indiciilor naturii, oriunde ar conduce acestea. Ştiinţa nu poate evalua dovezile cu privire la Dumnezeu, atâta vreme cât El este exclus din calcul.

Când L-a respins știința pe Dumnezeu?

Schimbarea a fost treptată. în tim­pul secolelor al XVII-lea şi al XVIII- lea, pe măsură ce ştiinţa modernă se dez­volta în lumea occidentală, credinţa fermă în Dumnezeu şi în Biblie era foarte răspândită în rândul oamenilor de ştiinţă. Această credinţă a început să apună pe măsură ce materialismul şi neîncre­derea în religie au crescut. Filosofi şi sceptici asemenea lui Hume, Voltaire şi Kant au schim­bat profund faţa lumii în timpul aşa-numitei perioade „Iluministe”. Ulterior, în secolul al XlX-lea, câţiva oameni de ştiinţă au început să vină cu sugestii despre evoluţie şi despre lungi ere geologice, care erau în totală opoziţie cu relatarea Genezei despre o creaţie de dată recentă şi despre Potop, precum şi cu cele Zece Porunci în care Dumnezeu însuşi afirmă direct că El a creat lumea în şase zile. Originea speciilor, a lui Darwin, a ali­mentat neliniştea predominantă, oferind un model ambiguu pentru evoluţie, un fel de mecanism în care Dumnezeu nu era implicat. Cartea a fost privită iniţial cu rezerve considerabile, însă nu a trecut mult până când atât teologii, cât şi oamenii de ştiinţă au subscris conţinutului ei.

Pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XlX-lea, oamenii de ştiinţă au continuat să-L elimine pe Dumnezeu din interpretările ştiinţifice. Atmosfera generală se îndepărta de spiritualitate, iar poveştile pre­cum legenda despre credinţa bisericii în Pământul plat au contribuit la condamnarea religiei. Ştiinţa a devenit tot mai puternică şi mai prestigioasă pe măsură ce erau anunţate tot felul de descoperiri extraordinare şi nu a trecut mult până când oamenii de ştiinţă au început să considere că domeniul lor de activitate e superior tutu­ror celorlalte. Au fost furnizate explicaţii materialiste pentru aproape orice, deci nu mai era nevoie de Dumne­zeu. De fapt, din moment ce biserica fusese atât de greşită în trecut, influenţa ei şi Dumnezeu erau de evi­tat. Această părere predomină cu tărie până astăzi. Chiar şi numai sugestia că ar putea să existe un designer inteligent al complexităţilor extreme descoperite în natură – sugestie susţinută de curentul răspândit al Designului Inteligent – este respinsă cu fermitate de liderii comunităţii ştiinţifice. Ştiinţa s-a prins singură în capcana închisorii seculare care îi restrânge capacitatea de a descoperi întregul adevăr – o greşeală de evitat, în cazul în care Dumnezeu există!

Respingerea lui Dumnezeu pune probleme ştiinţei

Dacă ştiinţa ar fi venit cu nişte explicaţii plauzibile la întrebările profunde despre originile noastre, respinge­rea lui Dumnezeu ar fi meritat o analiză mai serioasă. Totuşi, când privim natura, trăsăturile sale majore par să reclame existenţa unui Designer foarte atent. Iată câteva exemple!

(1) Cum a putut materia să se organizeze vreodată, de una singură, în atomi adaptabili şi foarte complicaţi? Aceşti atomi pot forma tot felul de lucruri, de la creierul nostru până la galaxii, şi pot să alcătuiască lumina care ne ajută să vedem.

(2) Cum s-a întâmplat ca cele patru forţe ale fizicii să aibă exact valorile extreme, precizia şi sfera de acţiune necesare pentru ca Universul să existe?

(3) Cum a reuşit chiar şi cea mai simplă formă de viaţă independentă, care este de fapt extrem de complexă, să devină organică de una singură, pe un pământ steril?

(4) Cum au reuşit trăsături cu elemente interdependente, cum ar fi, de exemplu, sistemele com­plexe de autoreglare a focalizării şi a expunerii ochiului, să ia naştere ca urmare a unor mutaţii aleatorii? Mutaţiile sunt aproape întotdeauna fie vătămătoare, fie nesemnificative şi nu pot planifica sau modela organe complexe.

(5) Miliardele de ani postu­late pentru evoluţia lentă a formelor de viaţă pe pământ sunt totuşi mult prea scurte dacă sunt evaluate improbabilităţile implicate, atât la nivel molecular, cât şi cu privire la ratele scăzute de reproducere a organismelor dezvoltate.

(6) Arhivele fosile descoperă apariţia bruscă a unor grupe majore, şi nu un proces evolutiv treptat, de lungă durată. Câţiva intermediari evolutivi, similari altor organisme, sunt sugeraţi ca expli­caţie, dar problema este legată de origi­nea grupelor principale.

(7) Ştiinţa nu a găsit explicaţii plauzibile, de fond, pen­tru fenomenele minţii precum: conştiinţa, inteligenţa, moralitatea, simţul estetic, nici pentru sensul existenţei noastre.

Din nefericire pentru atitudinea seculară a ştiinţei, se dovedeşte că pre­cizia şi complexitatea unui număr de descoperiri ştiinţifice au făcut explicaţiile mecaniciste ateiste mult mai puţin credi­bile acum, decât în urmă cu mai bine de un secol, când ştiinţa L-a respins pe Dumnezeu. Respingerea lui Dumnezeu de către comunitatea ştiinţifică este, pro­babil, cea mai mare eroare filosofică a sa.

De ce?

Complexitatea extremă a psiholo­giei şi sociologiei comunităţii ştiinţifice exclude răspunsurile definitive. Totuşi există indicii pertinente cu privire la motivele pentru care ştiinţa II respinge acum pe Dumnezeu. Cineva ar putea argumenta în mod logic faptul că specia­litatea omului de ştiinţă este studiul natu­rii; acolo, omul de ştiinţă se simte mult mai confortabil decât în studierea unui Dumnezeu care se lasă examinat mai greu.

Totuşi acest argument îşi pierde validitatea atunci când se ia în considerare lejeritatea cu care comunitatea ştiinţifică se avântă în speculaţii de-a dreptul fan­tastice, precum existenţa a tot felul de universuri, dincolo de acela despre a cărui existenţă noi ştim deja, sau postu­larea existenţei unor organisme în urmă cu multe sute de milioane de ani, fără ca oamenii de ştiinţă să fi găsit vreuna dintre fosilele lor în straturile geologice.Faptul că ştiinţa este atât de dispusă să speculeze cu privire la tot felul de lucruri imaginare, fără a permite cea mai mică sugestie a prezenţei lui Dumnezeu în interpretările ştiinţifice, implică o puternică prejudecată împotriva lui Dumnezeu.

Un motiv verosimil pentru care ştiinţa respinge pe Dumnezeu este mândria individuală sau colectivă a oamenilor de ştiinţă şi încrederea în demersul ştiinţific autonom şi de succes. Un alt motiv ar putea fi libertatea personală pe care o oferă un univers lipsit de sens, în care nimeni nu este respon­sabil în faţa lui Dumnezeu. In plus, există şi motive de natură sociologică. In prezent, oamenii de ştiinţă se află sub o presiune colosală de a-L exclude pe Dumnezeu din ştiinţă, în special din cauza atitudinii anti-Dumne­zeu a liderilor comunităţii ştiinţifice. In practica actuală, dacă oamenii de ştiinţă includ vreo aluzie la Dumnezeu în interpretările lor, comunitatea academică şi ştiinţifică probabil îi va respinge. Mulţi oameni de ştiinţă cred în Dumnezeu, însă nu îndrăznesc să scrie despre El.

Nu trebuie uitat faptul că demersul ştiinţific a făcut mult bine şi că majoritatea oamenilor de ştiinţă sunt persoane oneste, care ne oferă informaţii noi şi fasci­nante, precum şi inovaţii foarte utile. In acelaşi timp, nu ar trebui să uităm că există o ştiinţă bună şi o ştiinţă rea şi că ar trebui să căutăm, la modul serios, să facem distinctie între cele două.

Ştiinţa include o prejudecată profund seculară. Totuşi, omul care crede în Biblie nu trebuie să uite că toţi greşim şi că multe erori au fost promovate sub stin­dardul creştinismului şi al lui Dumnezeu. In marea confruntare dintre ştiinţă şi Dumnezeu, creştinul tre­buie să tindă, mereu, asemenea lui Dumnezeu, spre o perspectivă a iertării şi salvării.

Verdictul

Ştiinţa s-a redefinit. Aşa cum este practicată în prezent, ştiinţa este o combinaţie ciudată între studiul naturii şi o filosofie seculară care II exclude pe Dumnezeu. Aceasta nu este o căutare deschisă a adevărului, care să urmeze indiciile din lumea naturală, oriunde ar putea conduce acestea. Libertatea academică este compromisă. Exclu­derea lui Dumnezeu a condus la erori răspândite, cum ar fi, de exemplu, teoria generală a evoluţiei. Din fericire, ştiinţa va da mai multă crezare recent descoperitei com­plexităţi extreme şi preciziei din lumea naturală, care indică nevoia existenţei lui Dumnezeu. Ştiinţa ar trebui să revină la receptivitatea pe care a avut-o atunci când pionierii ştiinţei moderne L-au acceptat pe Dumnezeu în interpretările ştiinţifice.

Fii la curent cu ultimele noutati de pe pagina de Facebook
Distribuie prietenilor:
12 Comments
  1. nati says

    Nu-i vorba de nicio prejudecata, ci de evolutia cat se poate de fireasca a stiintei. Una care a avut loc treptat, asa cum se precizeaza chiar in articolul de care vorbesti. Este de asteptat ca nasterea stiintei moderne sa fie insotita de anumite aspecte “nemoderne”, cum ar fi prejudecatile religioase sau pseudostiintifice. Daca “viata lui Newton ilustreaza clar cât de bine pot merge împreuna stiinta si o credinta puternica în Dumnezeu” atunci ar mai tebui sa adaugam aici si ocultismul sau alchimia, care de asemenea, erau preocupari majore ale lui Newton. Ma indoiesc ca autorul articolului este de parere ca alchimia ar trebui sa fie reintrodusa in stiinta sau ca ocultismul este un “must-have” al religiei; lucru care ne indrepta atentia spre o eroare majora in rationamentul acestuia si anume gandirea selectiva, care de altfel este foarte des intalnita in randul apologetilor teisti.

    De ce nu este Dumnezu subiect al stiintei ? Pentru ca stiinta este dependenta de dovezi empirice, explicatii testabile si de predictii, iar Dumnezeu pur si simplu nu intra in categoriile astea. Ca sa intelegi cat de absurda ar fi o astfel de abordare imagineaza-ti cam cum ar arata Dumnezeu in stiinta meteorologiei. “Probabilitatea ca maine Dumnezeu sa dea plaoie in…stai, ploaia apare datorita condensarii vaporilor de apa din nori, care sub actiunea gravitatiei cad pe pamant…deci probabilitatea ca maine Dumneseu sa trimita nori….stai, norii sunt purtati de curenti de aer…. etc”. Cred ca intelegi foarte bine de ce Dumnezeu nu e invocat in predictiile meteorologice…e, din exact acelasi motiv nu este prezent in stiinta. Poate o sa spui ca spre deosebire de meteorologie in, de exemplu, astro-fizica exista foarte mutlte intrebari fara raspuns. Pai tocmai asta ii si ideea, nu poti umple golurile alea cu Dumnezeu doar pentru ca sunt goluri, asta nu-i stiinta. Stiinta nu se ocupa de astfel de goluri…o poate face filozofia, teologia, dar nu stiinta. Una din legile de baza ale acesteia spune ca un necunoscut se explica prin ceva cunoscut, nu printr-un necunoscut si mai mare. Ori Dumnezeu tocmai asta este, un foarte mare necunoscut si orice persoana cu un oarecare apetit pentru cunoastere stie asta.

    Legat de citatul lui Richard Lewontin, cred ca autorul articolului il intelege gresit . Se pune intrebarea: cine “ne forteaza ss cream un sistem de cercetare si un set de concepte care ofert explicatii materialiste”? Raspuns : “adeziunea noastra apriorica la materialismul cauzelor”. Prin asta Ariel Roth intelege ca oamneii de stiinta au o prejudecata si chiar recunosc asta; problema e ca cuvantul “apriori” sugereaza altceva. Cuvantul provine din filozofia lui Kant care imparte cunoasterea in doua categorii: apriori si aposteriori, cunoasterea de tip apriori insemnand cunoastere independenta de experienta, adica bazata pe ratiune (de exemplu ‘1+1=2’ e o cunoastere apriori). Deci nu prejudecatile ne indreapta spre un materialism in stiinta, ci modul in care functioneaza creierul nostru…logica, ratiunea. Ca ar putea exista alte metode de cercetare mai bune decat stiinta…posibil, doar ca ar fi inaccesibile mintii umane, chiar imposibil de imaginat.

    Legat de cele 7 “intrebari profunde”:

    1. vezi linkul asta
    2. vezi asta
    3. linkul de la 1.
    4. citeste asta
    5. aici si aici
    6. asta se numeste in stiinta explozia din cambrian si exista fosile si inainte de ea si dupa ea, este doar o explozie intr-o luna serie de explozii mai mici, vezi aici
    7. E nu. Doar cu privire la constiinta exista lacune, celelalte au explicatii cat se poate de pertiente. Vezi de exemplu articolul asta despre moralitate.

    Nu stiu daca poza era in revista sau nu, dar spre deosevire de articolul lui “Ariel Roth” ii chiar reusita :D.

  2. OvidiusMD says

    Merci Naty pentru comentariu. E primul comentariu (care nu-i pingback) al blogului.
    In al doilea paragraf al comentariului ai scris “cum ar arata Dumnezeu in stiinta meteorologiei. “Probabilitatea ca maine Dumnezeu sa dea plaoie in…”. Stiinta meteorologiei de asemenea nu poate sa prezica exact daca maine va fi ploaie sau nu. Dumnezeu a prezis o gramada de lucruri care s-au implinit exact. Aici e diferenta intre stiinta si Dumnezeu. Din cate am observat pana acum (in cei 2 ani si cateva luni de medicina), stiinta se schimba de la un an la altul, nu este exacta deloc, asa cum s-ar pretinde a fi.

    In alta ordine de idei (idee care doar acum mi-a venit in minte), am observat ca stiinta incearca sa-L controleze pe Dumnezeu, sa-L descifreze pe Dumnezeu ca si cum ar fi o masinarie (asa cum apare in poza din articol – am gasit-o pe net, nu era in revista:P), dar nu o sa reuseasca niciodata pentru ca nu in modul acesta Il poti cunoaste pe Dumnezeu. De aceea exista experienta personala, numai asa Il poti gasi si cunoaste pe Dumnezeu. Unii oameni de stiinta chiar L-au gasit. Cel mai bun exemplu e Walter Weith. Si mai sunt multi altii ca el.

  3. nati says

    “Stiinta meteorologiei de asemenea nu poate sa prezica exact daca maine va fi ploaie sau nu”.
    Dar nu era vorba despre asta. Era vorba de faptul ca in meteorologie este cunoscut intregul lant cauzalistic. Tocmai din cauza asta nu exista loc pentru Dumnezu. Daca lantul cauzalistic a fost programat sau nu de Dumnezu asta-i cu totul alta discutie, dar meteorologia nu are nevoie sa stie care-i structura moleculelor de ghiata sau daca exista vreo urma de intentionalitate in circuitul apei in natura pentru ca sa poata faca predictii. Extrapoland, cam acelasi lucru se intampla si in celelalte stiinte. Sa il aduci pe Dumnezeu in stiinta ar insemna sa mai adaugi la ecuatie o necunoscut si inca una mare de tot. Ori stim bine ca nu asa se rezolva ecuatiile.

    “Dumnezeu a prezis o gramada de lucruri care s-au implinit exact. ”
    Ma indoiesc. N-am gasit nicio profetie care sa nu intre in urmatoarele categorii :
    1. profetii vagi sau generale care nu prea au cum sa nu se implineasca
    2. profetii falsificate
    3. profetii care se implinesc retrospectiv (citim profetia si o potrivim pe eventimentele istorice)
    Neconvingator.

    “dar nu o sa reuseasca niciodata pentru ca nu in modul acesta Il poti cunoaste pe Dumnezeu. De aceea exista experienta personala, numai asa Il poti gasi si cunoaste pe Dumnezeu”
    Pai tu aici imi dai dreptate :P. Articolul de sus si comentariul nu dezbateau existenta lui Dumnezu, ci locul lui in stiinta. Si tu tocmai imi spui ca, pana la urma, Dumnezeu nu isi are locul in stiinta pentru ca singura cale de a-l cunoaste este experienta persoanal. Ma gandesc ca nu pretinzi ca experienta persoanla ar trebui sa fie considerata metoda stiintifica.

  4. nati says

    *pardon, gheata 😛

    1. nati says

      ar fi bine sa bagi un edit la comentarii, dupa ce il postezi sa ai cateva minute timp sa-l verifici 😀 (“necunscut”, “ca sa paota fac” :)) )

      1. OvidiusMD says

        Am dat edit. (n-am stiut prima data la ce comentarii te referi, apoi am vazut ca la comentariul tau erau greselile mentiomate…am modificat si diacriticele:P)
        Bun, sa trecem la lucruri mai serioase:P
        Am inteles ce ai vrut sa spui prin primul paragraf. O sa discutam pe larg subiectul asta altadata, poate o sa scriu un articol despre asta cand o sa am timp.
        In al doilea paragraf: profetiile. Nu stiu cate carti ai citit tu despre profetii, dar eu am citit recent 2 carti super care mi-au intarit convingerile ca Dumnezeu exista, tocmai din cauza profetiilor. Una este “ramasita” de Cliff Goldstein (super tare omu’ asta – fost agnostic) si mai un curs pe care inca nu l-am terminat. Daca ai timp sa citesti macar “Ramasita”, ar fi super, si apoi sa discutam.
        Al treilea paragraf: Eu m-am referit la cunoasterea personala a Lui Dumnezeu, termen care poate fi inlocuit cu “relatie”. E la fel cu situatia in care tu ai citit o gramada de lucruri despre o persoana si ai ajuns sa o cunosti in persoana, si sa ai relatie de prietenie cu acea persoana. Cunoasterea despre Dumnezeu, teoretica, vine din studiul in primul rand a Bibliei, pe care eu cred ca e adevarata. O sa revin cu detalii despre veridicitatea Bibliei intr-un viitor articol. Si tot de stiinta ma voi folosi pentru acest lucru. Vezi, stiinta poate fi folosita in multe feluri…depinde motivatia.

  5. nati says

    “Eu m-am referit la cunoasterea personala a Lui Dumnezeu”

    Intrebarea e “poate Dumnezeu fi subiect al stiintei sau nu ” ? Spuneai mai sus “De aceea exista experienta personala, numai asa Il poti gasi si cunoaste pe Dumnezeu”. Dar putem considera experienta personala ca fiind o metoda stiintifica ? Daca nu, conform propriei afirmatii, Dumnezeu nu poate fi subiect al stiintei. Varianta afirmativa cade din start din cauza subiectivitatii experientei personale, total opuse stiintei. Sa dau un exemplu. Imagineaza-ti un consiliu de teologi care vor sa faca stiinta despre Dumnezeu, fiecare cu experienta lui personala. Preotul/pastorul crestin o sa spuna despre experienta lui cu Isus, despre cum Duhul Sfant o lucrat la inima lui si despre dragostea Tatalui. Imam-ul o sa vorbeasca despre unicitatea lui Alah si profetul lui Mahomed, “cel demn de slava”; apoi o sa vina yoghinul si o sa povesteasca cum s-o unit el prin meditatie cu Brahman, iar apoi budistul o sa explice de ce singura cale e nonatasamentul si salvarea vine din noi, nu din exteriorul nostru. E, fa o stiinta din asta :).

    1. OvidiusMD says

      La întrebarea ”Poate Dumnezeu fi subiect al stiintei sau nu” poti gasi raspunsul în cartea ”În cautarea certitudinii” pe la pagina 71. Îti recomand sa citesti toata cartea. Nici eu n-am terminat-o, dar pâna acuma m-a ajutat foarte mult în întelegerea credintei/adevarului.(nu are decât 108 pagini).

  6. OvidiusMD says

    Am reușit să fac să meargă diacriticele și în comment-uri. De acuma nu mai trebuie să dau edit la fiecare comentariu.

  7. Cora says

    Trebuie sa îl citești pe Andrew Newberg! 🙂

    1. OvidiusMD says

      Multumesc pentru recomandare. Am făcut puțin research prin google despre el și mi-am făcut deja o idee despre teoriile lui, dar nu vreau să fac nici o presupunere greșită. O să-l citesc și apoi revin cu alte comentarii.

Leave A Reply

Your email address will not be published.