Blogul unui medic rezident psihiatru pasionat de Minte, Medicina si Muzica. Cursuri Medicina Timisoara.

Perception: Ep02 ”Faces” – Medical Review

Nu vă recomand să citiți acest articol dacă nu ați urmărit în prealabil episodul.

Pentru episodul de astăzi nu sunt foarte multe chestii medicale de discutat, dar sunt destul de interesante.

  1. Cortexul prefrontal dorsolateral și minciuna – în deja-obișnuitul curs pe care îl ține la începutul fiecărui episod, Dr. Pierce le explică studenților ce se întâmplă în creierul uman atunci când mințim și anume activarea cortexului prefrontal dorsolateral (el folosește aici o expresie foarte folosită în neuroștiințe ”lights up like a christmas tree”/”luminează ca un pom de crăciun” – referitor la fMRI).
    Știința modernă este de acord cu acest lucru. Interesant este faptul că se dorește folosirea acestei descoperiri în domeniul juridic, dar nu cred că se va întâmpla asta în viitorul apropiat. S-au făcut studii care arată că aplicarea Stimulării TransMagnetice (procedură neinvazivă care stimulează sau inhibă o anumită zonă din creier cu ajutorul undelor magnetice) în zona cortexului prefrontal dorsolateral poate influența ”dorința” subiectului de a spune adevărul. Puteți citi mai multe despre această tehnică într-un blog dedicat neuroștiințelor în domeniul legal.
    Dar asta a fost doar introducerea lui pentru subiectul principal al episodului, subiect pe care-l voi aborda în punctul următor.
  2. Prosopagnozia – incapacitatea de a identifica o față cunoscută, familiară sau propria sa imagine într-o oglindă. În engleză se mai numește și ”face blindness”. ”Prosopagnozia” vine din greacă: ”prosopon”=față și ”agnosia”=deteriorare a funcției de recunoaștere. Primul caz de prosopagnozie apare în literatura medicală în 1947, când o persoană care a suferit o plagă impușcată la nivelul capului nu a mai putut recunoaște fețele prietenilor și cunoscuților, chiar propria-i față. Dacă ați citit cărțile lui Oliver Sacks, probabil că ați dat peste asemenea cazuri, iar în interviul de mai jos el descrie puțin această boală. Vă recomand să citiți cărțile lui Oliver Sacks. Sunt foarte interesante, în special pentru pasionații de neuroștiințe. În limba română au fost traduse doar 3 dintre acestea.

Dacă mai sunt alte chestii medicale care vreți să le discutăm, secțiunea de comentarii de mai jos este deschisă pentru orice sugestie.

Fii la curent cu ultimele noutati de pe pagina de Facebook
Distribuie prietenilor:
5 Comments
  1. sji says

    fain

  2. Sanda says

    Eu am avut multe discutii in legatura cu -hipnoza -ca terapie.Nu sunt de acord cu folosirea ei considerand ca nu poti fi sigur de onestitatea terapeutului si cine stie ce-ti mai induce sa faci.Discutand cu o persoana destul de documentata mi-a spus ca exista la nivelul fiecaruia niste mecanisme de protectie si daca tu nu ai (de ex ) in programul tau sa ucizi sau sa faci rau altcuiva te poate hipnotiza mult si bine ca nu poti face asa ceva neexistand materialul pe baza caruia se poate ajunge la asta.Personal as vrea sa cred dar ce te faci daca exista acolo o samanta care abia asteapta sa iasa la iveala?!Ce crezi exista asemenea protectii?

    1. OvidiusMD says

      Da. Și eu am auzit asta la un curs de psihologie medicală pe care l-am făcut anul ăsta. Protectia, sau mai bine zis ruperea protecției, o înțeleg ca și niște lucruri care ți-au intrat în subconștient de mic (ex: filmele cu violență, care au ajuns să îți placă și să intri în pielea personajului și chiar să visezi noaptea cu așa ceva) s-ar putea să le scoată la iveală prin hipnoză. Hipnoza poate fi foarte periculoasă dacă nu e practicată de experți, sau chiar dacă e practicată de experți, și se ajunge prea departe, tot rău face. Din câte am auzit și studiat, prin hipnoză se pot șterge din memorie amintirile neplăcute (de ex: la persoanele cu stress post-traumatic) sau viciile. În această privință, hipnoza ar fi folositoare. Dar tot aceleași amintiri se pot șterge, sau măcar ameliora PTSD-ul (Post Traumatic Stress Disorder) prin mai multe ședințe de psihoterapie, poate niște medicamente și/sau rugăciune. Cam asta aș folosi eu dacă aș fi psihiatru.

      1. Sanda says

        Da,de acord cu tine in privinta terapiei pe care ai indica-o.Mecanismele creierului sunt asa de bine reglate si este o asa de mare interdependenta intre ele incat cred ca un singur scurtcircuit poate provoca un rau ireparabil.Nu cred ca sunt multi medici cu o cunoastere asa de mare incat sa ia in calcul multitudinea de consecinte posibile in cazul unui tratament sau altul.Nu mai vorbesc de faptul ca nu cred ca se mai obosesc cu asta.Iti multumesc pt. raspuns.

  3. TudorN says

    Salut! Ai putea pune in sectiunea “resurse” o carte despre emotii si lucruri pe care le facem in mod uzual fara sa le acordam prea multa atentie,din punct de vedere medical, ( ce se intampla up there atunci cand minti, de exemplu, sau cand visezi )? Sper ca intelegi ce vreau sa spun :D. Am mai gasit cate ceva intr-o carte ( cred ca “Richman – The encyclopedia of the human brain” sau asa ceva ), dar insuficient. Multumesc anticipat!

Leave A Reply

Your email address will not be published.