Sfaturi pentru o zi productivă

2

Ne plângem că nu reușim să facem niciodată toate lucrurile pe care ni le-am propus. Ne văităm că n-avem timp. Ne îngrijorăm că n-o să ajungem nimic în viață dacă nu schimbăm ceva în comportamentul nostru ”organizatoric”. La sfârșitul zilei faci socoteala și îți dai seamă că n-ai prea făcut mare lucru. Scade stima de sine. Mai ai puțin și intri în depresie. Nu dispera! Nu ești singur! Și pe deasupra, există și soluții!

Un articol publicat ieri pe Medicaldaily.com ne oferă câteva sfaturi bazate științific despre cum să îți mărești productivitatea și să ieși din criza de lenevie în care te afli.

1. Trezește-te de dimineață!

”Cine se trezește de dimineață, departe ajunge”, așa spune o zicală din bătrâni. Un studiu recent spune că doar 10% din oameni sunt ”persoane matinale”. Așadar, e timpul să te alături ”elitei” și să pui alarma să sune mai devreme (dar fără să folosești butonul ”Snooze”!).

2. Stabilește termene limită!

Este foarte bine să-ți stabilești un deadline realistic și să-l notezi pentru a putea avea performanțe. Această metodă funcționează chiar și la o populație care este cunoscută ca având probleme cu disciplina – dependenții de droguri. Potrivit unui studiu al Universității din Pennsylvania, dependenții de droguri care și-au notat data când au început un eseu au fost cu 90% mai predispuși să-l termine decât ceilalți care nu au scris data. La fel, studenții care își impuneau termene limită stricte pentru proiectele lor aveau performanțe mult mai mari decât colegii lor mai ”dezordonați”.

3. Rezolvă prima dată problemele mari!

Mulți dintre noi preferă să rezolve lucrurile mai ușoare și mai puțin importante înainte de a se apuca de lucrurile ”adevărate”. Asta se întâmplă deoarece creierul nostru va vizualiza prima dată cel mai rău scenariu posibil pentru problema cea ”mare” pe care vrem s-o rezolvăm și va face tot posibilul să ne împiedice să începem. Tot ce ne trebuie este curajul! ‘Nainte cu curaj!

4. Pauzele lungi și dese…eh, nu chiar așa lungi!

Chiar dacă pare contraintuitiv, luând pauze mai multe te va ajuta să fii mai productiv și să îți îndeplinești țintele din ziua respectivă. Creierul are capacitatea să rămână concentrat doar 90 de minute (aici părerile sunt destul de împărțite…) și avem nevoie de cel puțin 15 minute de pauză pentru a-ți putea ”reînnoi” mintea pentru o nouă ”tură de productivitate”.

5. Power naps…my favorite!

”Power naps” înseamnă ”sieste” scurte, dar ”puternice”. Adică înlocuiești una din pauzele de care vorbeam mai sus cu un somn de maxim 20 de minute, dar ”zdravăn”. Aceste power naps trebuie planificate cu atenție, pentru că există riscul să nu vă treziți la timp pentru o anumite evenimente foarte importante. Eu am reușit să fac asta sâmbătă, înainte de programul special de la biserică organizat pentru ziua mamei. Dar am avut ”noroc” că a fost cine să mă trezească…

6. Nu fă multitasking pentru mai mult de 2 lucruri!

Într-o cultură care se mândrește cu multitaskingul, este destul de dificil să îi lovești ego-ul și să nu încurajezi multitaskingul. Un studiu din Science Magazine arată că al nostru creier dedică aproape jumătate din materia cenușie pentru fiecare sarcină pe care încerci să o îndeplinești. Așadar, creierul tău nu poate ”manevra” mai mult de 2 lucruri deodată cu succes.

7. Menține zgomotul la minim!

Chiar dacă lucrezi la școală, la birou sau acasă, uneori e dificil să menții zgomotul la un nivel minim. Zgomotul la intensitate mai mică produce nivele mai mari de epinefrină (hormon care reglează frecvența cardiacă), potrivit unui studiu al Universității Cornell. Deci, pentru sănătatea inimii tale și pentru o zi productivă, încearcă un mediu mai puțin zgomotos!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More