Concert caritabil la Timișoara susținut de corul de studenți AMiCUS – VIDEO

0

Sâmbătă, 12 aprilie, la Sala de concerte ”Mihai Perian” a Colegiului Național de Artă ”Ion Vidu”, va avea loc un concert caritabil intitulat ”Împreună redăm speranța”, susținut de corul studențesc AMiCUS din Timișoara, dirijat de Eduard Gherzan.

Și eu sunt membru în acest minunat cor de aproape 2 ani de zile, iar concertul de sâmbătă cred că o să fie unul dintre cele mai bune pe care le-am susținut până acum. De ce zic asta?

În primul rând, e un concert susținut în vederea strângerii de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu (nu e ceva nou pentru corul AMiCUS Timișoara, dar pentru mine este o premieră).

În al doilea rând, avem ”cele mai cele” piese. Dacă nu ați auzit până acum de corul AMiCUS, mai jos puteți asculta câteva din piesele înregistrate până acum la diferite concerte. Din programul concertului de sâmbătă nu vor lipsi:

  • Aleluia – Oratoriul Mesia de Georg Friedrich Händel
  • The Ground – Ola Gjeilo
  • Majesty (Here I am) -Smith/Garrard (adaptare în limba română de Alma Bompa și Magda Dănăiață)
  • Către Cer – adaptare după ”Raise your voices” – Secret Garden (arr. Roger Emerson)
  • Via Dolorosa – instrumental

În al treilea rând, vom avea și o mini-orchestră (cred că asta e o premieră și pentru corul AMiCUS) formată din 3 viori care va ajuta pianul la acompaniamentul piesei Către Cer și care va mai avea încă două intervenții în timpul programului.

Și nu în ultimul rând, a venit și rândul meu să mă ”laud”. Voi acompania și eu (la pian) două piese de cor și voi ajuta ”mini-orchestra” la instrumentalul Via Dolorosa.

Acest proiect este organizat de Asociația AMiCUS Timișoara, în colaborare cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și C.N.A ”Ion Vidu” Timișoara. Intrarea se va face pe bază de donații libere.

Cam astea sunt informațiile esențiale despre concert și sper că v-am convins să faceți sâmbătă, de la ora 18:00, o vizită pe la Ion Vidu.

Vă aștept cu drag!

UPDATE!

Au apărut și câteva piese din concert. Mulțumim EddStudio (Eduard Gherzan – dirijorul corului) pentru efortul depus în prelucrarea videoclipurilor și noidoi.org pentru filmare.

Raise Your Voices  – piesa acompaniată de ”mini-orchestră”

Aleluia de Haendel – cu standing ovation! 😀

Majesty – preferata coriștilor

Look at the World – John Rutter

Via Dolorosa – instrumental

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More