A fost odată ca niciodată acum 33 de ani…

0

Deci am și uitat că am blog. Azi, când mă mergeam țanțoș prin orașul însorit (la propriu) să-i duc soției ceva la spital, deoarece e de gardă, ascultam cu mare interes interviul lui Steven Bartlett cu Michael Buble la DOAC. Îmi place să ascult experiențe de viață. Îmi place să citesc biografii. Să ascult/urmăresc interviuri. La un moment dat, mi-a venit în minte un gând să-mi aștern și eu povestea pe undeva, dar să o citesc doar eu. Apoi mi-am adus aminte că eu obișnuiam să scriu pe blog de ziua mea.  Ajung acasă, fac duș, mă joc cu Răducu, citesc ceva în timp ce beau un ceai (nu am mai făcut asta de muuult – noroc cu zilele libere de revelion) și îmi amintesc să verific când am scris ultima ”biografie” pe blog.

Și așa am ajuns aici. Au trecut 10 ani. Habar n-am cum. Dar de când am scris ultima dată despre mine, s-au întâmplat multe. Nu neapărat schimbat.

  • Abilitățile condeice au rămas la fel, deși de scris scriu zilnic (foi de observație pe care nu le citește nimeni niciodată – și sper să rămână așa).
  • Abilitățile muzicale au rămas aproximativ la fel (poate chiar mai proaste), doar că acum le folosesc și în alte contexte (meloterapie).
  • Abilitățile sociale parcă s-au mai îmbunătățit nițel. De fapt, curajul de a interacționa social, nu neapărat abilitățile – tot la fel de nasol o dau în bară când trebuie să fac cunoștință cu cineva nou, când trebuie să vorbesc în public, când trebuie să accept/ofer un compliment etc.
  • Abilitățile relaționale sper să nu se schimbe niciodată. Sau dacă se schimbă, să se schimbe doar în bine. Din punctul ăsta de vedere am fost cel mai binecuvântat. Nici nu puteam cere mai mult. Cea mai frumoasă și înțelegătoare soție din lume, cel mai cuminte copil, cei mai suportivi părinți, cea mai tare soră, cei mai buni bunici.
  • De călătorit am călătorit aproape prin toată lumea – soția e di vină.
  • Profesional am avut parte de un noroc incredibil, chiar dacă nu cred în noroc. Habar n-am cum am trecut de examenul de rezidențiat, de specialitate, am obținut un post la cel mai frumos spital de psihiatrie din România, am avut parte de un colectiv incredibil care m-a sprijinit în cele mai îndrăznețe idei și proiecte.

Ce mai… Aș zice că am de toate și că nu îmi lipsește nimic. E adevărat. Trebuie doar să știu să le păstrez și să mă bucur de toate. Ce simplă biografie 🙂

Gata. Bateria de la laptop îmi arată că a obosit. Laptop pe care nu l-am mai folosit pentru scris de foarte mult timp. Doar pentru conectat pianul și placa de sunet prin sistemul de sunet de la spital sau alte situații în care aveam nevoie de pian calumea (VST-uri precum Keyscape, Ravenscroft sau Kawai – pentru cunoscători).

Ne vedemus la anu’!

Chiar astăzi mi-am trecut pe to-do-listul de anul viitor să fac curățenie prin fotografii…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More