Sir William Osler spunea odată: „Cărţile sunt uneltele minţii”. Pentru a stăpâni ştiinţa medicală, doctorii trebuie să citească manuale şi jurnale de specialitate, materiale care constituie „literatura” medicală. Citind istorie, politică şi economie, un medic poate să devină un cetăţean sau un lider mai bun. Citind despre sport sau alte lucruri din cultura populară (pop-culture), medicul se poate raporta mai bine la pacienţii lui. Dar poate ficţiunea să îmbunătăţească practica medicală bazată pe dovezi?
Medicii au tot dreptul să se simtă in derivă în oceanul de informaţii şi date ştiinţifice. Cititul de ficţiune nu poate niciodată să ia locul invăţării şi stăpânirii acestor date, dar poate să îmbogăţească viaţa personală a practicienilor şi să îmbunătăţească anumite abilităţi clinice. Iată câteva căi prin care lectura de ficţiune poate ajuta:
Cititul produce plăcere şi relaxare
Aceasta este cea mai imediată răsplată a cititului, dar poate de asemenea să aibă beneficii pe termen lung. Medicina este o carieră dificilă, iar epuizarea profesională este destul de des întâlnită. Este important pentru fiecare clinician să aibă un echilibru între muncă şi distracţie, stimulare şi relaxare, lucru şi odihnă. Cititul este o metodă foarte bună de a obţine acest echilibru. Osler ne spune că nu există o metodă mai bună de relaxare pentru o minte obosită decât o poveste bună, o piesă de teatru sau un eseu excelent. Este o schimbare de cadru, o reîmprospătare şi o consolare.
Modele de viaţă şi poveşti de atenţionare
Deoarece doctorii apar ca şi personaje în multe romane şi poveşti, lectura de ficţiune poate introduce modele de urmat (role models) şi poveşti de atenţionare (cautionary tales). Chiar dacă acestea sunt citate ca fiind motive primare pentru care medicii să citească ficţiune, cred că ele sunt mai importante pentru studenţi decât pentru practicieni, care au destule exemple din viaţa reală care să-i inspire să facă o treabă bună şi să nu aibe preocupări mai puţin nobile. Totuşi, întâlnind medici în poveşti, poezii sau piese de teatru ne poate ajuta să înţelegem cum acţionează medicii şi cum reacţionează publicul la acţiunile medicilor.
Consolidează educaţia morală
Lectura operelor de ficţiune poate consolida şi lărgi educaţia morală a medicilor. Didactica ne poate învăţa etică, dar experienţele împuternicite câştigate din realmul literaturii adaugă o dimensiune mai viscerală.
Îmbunătăţeşte scrisul medical
Citind scris de calitate, atât ficţiune cât şi nonficţiune, medicii pot înţelege mai bine puterea cuvintelor şi să devină ei înşişi scriitori mai buni. Doctorii trec cu vederea importanţa abilităţilor de comunicare, dar am argumentat că un scris mai bun poate îmbunătăţi nivelul de îngrijire a pacientului, ascensiunea profesională si satisfactia personală.
Cunoştinţe noi
Cititul de ficţiune poate ajuta medicii să înveţe lucruri noi despre oameni, circumstanţe şi evenimente, dincolo de experienţa personală şi clinică. În această privinţă, cititul poate fi asemănat cu un consult virtual sau, cum Garrison Keillor spune, „citeşti o carte ca să câştigi privilegiul de a trăi mai mult de o viaţă”. Experimentând boala, violenţa, probleme de rasă sau sexualitate, doliu sau boală mintală pe pagina printată, medicul se poate pregăti pentru posibile situaţii asemănătoare apărute în clinică. Ficţiunea poate de asemenea explica forţele culturale şi religioase care modelează viziunea despre lume a unui individ şi rolul „vindecătorilor” în această viziune. Fără o astfel de sensibilitate culturală este foarte dificil, dacă nu imposibil, să câştigi încrederea şi cooperarea pacienţilor.
Dezvoltă empatia şi compasiunea
Mai presus de toate, lectura ficţiunii ajută la dezvoltarea empatiei şi compasiunii. Franz Kafka ne spune că o carte poate fi ca un topor pentru marea îngheţată din interiorul nostru. Probabil că din propria luptă cu tuberculoza, Kafka ştia că „a scrie o prescripţie e uşor, dar a ajunge la o înţelegere cu oamenii este greu”. Patchett explică de ce cititul este aşa de important: „Este vital să ne putem imagina o viaţă alta decât a noastră, lucru care ne va face fiinţe mai empatice”.
Există suport empiric pentru această afirmaţie?
Un recent studiu randomizat ne oferă câteva date ajutătoare şi ne explică ce tip de ficţiune este cel mai probabil să promoveze o mai bună îngrijire a bolnavului.
Pentru a studia o gamă mai largă de subiecţi, cercetătorii au recrutat adulţi care erau înscrişi pe un site online care oferea sume de bani nu foarte mari pentru anumite sarcini. Participanţii au fost repartizaţi aleator să petreacă aproximativ 5 minute citind fragmente din ficţiune literară, ficţiune populară, nonficţiune sau să nu citească deloc. După ce au completat sarcina atribuită, subiecţii au participat în 1 din 5 experimente care a înrolat între 69 si 356 de subiecţi. Fiecare experiment a folosit teste validate care măsurau un set de abilităţi cruciale pentru explorarea relaţiilor interpersonale complexe. Aceste abilităţi sunt cunoscute de psihologi ca şi „Teoria minţii”; ele includ inteligenţa emoţională, percepţia socială şi empatia.
Toate cele 5 experimente au arătat că indivizii care au citit ficţiune literară au avut scoruri ale Teoriei minţii mai mari decât membri celorlalte grupuri. Aceste abilităţi sunt importante pentru practica medicală deoarece facilitează interacţiunile sociale şi ajută o persoană să înţeleagă starea mintală a altei persoane. Lectura de ficţiune literară a îmbunătăţit sensibilitatea şi empatia.
Care ar fi motivul diferenţelor între ficţiunea literară, ficţiunea populară şi nonficţiune? Selecţiile folosite în studiu nu diferă în complexitate lingvistică, în conţinut emoţional pozitiv/negativ sau în ilustrare. Plăcerea nu a explicat rezultatele, deoarece subiecţii au raportat plăcere mai intensă în cazul citirii ficţiunii populare.
Potrivit psihologului care a condus acest studiu, efectul ficţiunii literare depinde de complexităţile şi ambiguităţile sale, care distruge aşteptările cititorului şi îl invită să interpreteze gândurile, emoţiile şi credinţele personajului. Lectura ficţiunii literare este un proces creativ activ. In contrast, ficţiunea populară şi nonficţiunea înfăţişează idei şi gânduri clare care facilitează cititul pasiv. Ficţiunea populară şi nonficţiunea doar prezintă idei şi gânduri, pe când ficţiunea literară permite cititorului să le şi simtă.
Acesta este un studiu relativ mic şi măsoară doar efectele pe termen scurt ale cititului de scurtă durată. Este nevoie de mai multă cercetare, dar rezultatele tind să confirme observaţiile anecdotice care datează din Grecia antică, care asociau un singur zeu, Apollo, atât cu vindecarea, cât şi cu poezia. Hipocrate credea că este mai important să ştii ce fel de persoană are boala, decât să ştii ce fel de boală are persoana. După aproximativ 2400 de ani, medicii se pot baza pe ştiinţa medicală să vindece boala. Dar în afară de cunoştinţele ştiinţifice, un medic bun trebuie să aibă înţelepciune şi judecată, care constituie arta medicinei. Cunoştinţele bazate pe dovezi sprijină ştiinţa medicinei, iar lectura de ficţiune susţine arta medicinei.
Viaţa imită arta. Medicii care experimentează arta ficţiunii pot fi mai bine pregătiţi pentru surprizele vieţii, atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal. Ştiinţa este baza pentru cunoştinţele medicale, iar ştiinţele umanistice pot spori înţelepciunea clinicianului.
Sursa: Harvey B. Simon, Reading fiction, The American Journal of Medicine , Volume 127 , Issue 4 , 356 – 357
Discuţii
Mi-a plăcut foarte mult articolul scris de Harvey Simon, mai ales că l-am descoperit destul de recent citind un alt articol de-al lui, la fel de interesant, intitulat The Write Stuff: How Good Writing Can Enhance Patient Care and Professional Growth.
Vreau să completez doar cu câteva idei:
– cred că şi lectura operelor biografice poate influenţa la fel de mult abilităţile sociale şi emoţionale (teoria minţii) ale unui medic. Mie, de exemplu, nu prea îmi place să citesc ficţiune; prefer biografiile. Produc aproximativ aceleaşi efecte asupra teoriei minţii ca şi cele enumerate pentru ficţiune. Măcar ştiu că sunt inspirate din realitate şi reproduc experienţe reale. Sunt şi romane scrise de medici, care în mare parte sunt inspirate din experienţele proprii. Aici îl dau ca exemplu pe Irvin D. Yalom, al cărui roman – Soluţia Schopenhauer – l-am citit recent şi care m-a făcut să înţeleg mai bine psihoterapia de grup, chiar dacă romanul a fost unul filozofic. Dar fiind psihiatru, care a practicat psihoterapia de grup, a putut descrie mult mai bine acest aspect decât cineva care doar a citit despre asta (spre deosebire de scriptul serialului House M.D. care a fost scris in mare parte de un avocat şi de alte persoane care n-aveau nimic în comun cu medicina şi care distorsionează destul de mult imaginea actului medical).
– cititul are şi alte efecte asupra creierului care pot influenţa viaţa profesională a unui medic. Mai jos am listat nişte articole interesante (şi la final un scurt clip de la DiscoveryNews) pe care le-am citit şi vi le recomand: