Cum se desfășoară o ședință de meloterapie la Sp. Voila?

Azi a fost, din nou, extrem de productivă ora de meloterapie. Impropriu spus meloterapie. Mai degrabă ”Voila are talent”. Sau ”Pacienții au talent”. Dar am tot zis că o să scriu o postare despre meloterapia la Spitalul Voila și azi mi-am luat inima în dinți și am făcut-o.

De mai bine de o lună (chiar mai mult), în fiecare joi am avut sala de raport aproape plină și abia ne ajunge o oră să ascultăm fiecare intervenție pregătită cu sârguință de pacienți. După fiecare ședință simt o senzație interesantă. Nu știu cum să o descriu, dar e o combinație între împlinire și uimire. Mai e o senzație asemănătoare după fiecare gardă, dar acolo predomină împlinirea (peste care este presărată puțină – uneori mai multă – oboseală).

Împlinirea nu o simt doar eu. De fapt, scopul acestor întâlniri a fost să îi fac pe pacienți să se simtă împliniți. Să fie implicați. Să fie apreciați. Să primească și să dăruiască aplauze. Să se descarce, să plângă, să râdă, să danseze, să se fie uimiți, să simtă împreună cu cei care cântă sau spun o poezie.

Nu pot spune că urmez vreun format standard pentru meloterapie (sau muzicoterapie, cum e denumită mai nou). Nici măcar nu o pot numi meloterapie. Am utilizat și îmbinat mai multe tehnici de-a lungul acestor 2 ani de când am început această activitate.

Prima astfel de ședință cred că a fost în urmă cu vreo 2 ani, când am început să cânt colinde la sala de mese împreună cu o colegă medic. Eu cu pianul, colega cu glasul. Apoi s-au alăturat alți colegi din spital, iar mai apoi, pacienții.

Încă am întipărită amintirea în minte când o pacientă fredona colinda pe care o cântam eu la pian (în timp ce aștepta la rând să-și ia tava cu mâncare) și i-am spus să treacă la microfon. După vreo 2 colinde, a început să cânte și ”Galbenă Gutuie” (a cappella inițial, eu nu știam melodia – dar apoi am reușit să încropesc un acompaniament – asta după ce s-a dus pielea de găină). Am rămas mască. Dublu mască, de fapt.

Am căutat-o ulterior să o invit să cânte și în alte ocazii la sala de mese și am aflat că a abandonat muzica (și chitara) de ceva vreme din cauza unei depresii, deși avea un talent evident. Muzica a ajutat-o să iasă oarecum din acea carapace groasă a depresiei. Măcar pentru o vreme, să ia puțin aer.

Așa am descoperit că muzica poate ajuta. Chiar mi-am spus că acea ocazie a fost prima ”ședință de meloterapie” adevărată. Și așa am descoperit că pacienții au talent și că merită să-i implicăm cât se poate de mult.

Au urmat programele artistice de Crăciun în care au fost implicați și copiii de la secția de Psihiatrie Pediatrică, au spus poezii, am repetat colinde, am învățat să cântăm și cu clopoței muzicali, am cântat colinde cu toată sala (cred că peste 100 de persoane), am invitat diferite formații sau artiști din Câmpina sau împrejurimi care au avut câteva intervenții în program.

A început să se contureze un fel de cerc muzical (pe care a trebuit să-l îngroșăm constant, datorită faptului că durata de ședere a unui pacient e relativ scurtă și nu puteam avea un nucleu stabil de pacienți) și un format pe care să-l adaptăm și să-l îmbunătățim cu fiecare ședință.

Nu mai țin minte exact cum s-a desfășurat fiecare ocazie de joi, dar de un lucru sunt sigur. Am avut constanță. Chiar dacă eram în concediu, lăsam pacienții să organizeze singuri orele de meloterapie în fiecare joi, astfel încât să se creeze un obicei care să fie rupt greu.

Uneori veneau foarte puțini pacienți și atunci puneam diferite piese muzicale pe soundbar și încercam să identificăm ce emoții ne trezește fiecare piesă muzicală. Selecția o făceam împreună. Alteori puneam documentare despre meloterapie, concerte video sau luam câte un artist/compozitor/formație și ascultam/vizionam o selecție pentru fiecare ședință. Andrei Tudor, Tudor Gheorghe, Ted, melodii vechi românești, copii talentați de pe YouTube etc.

Cu fiecare ședință, am descoperit tot mai mulți pacienți talentați. Am avut ocazia să ascult versuri de poezii și piese compuse chiar în spital. Și nu erau doar ”niște poezii sau ”cuvinte aruncate” (cum sunt majoritatea melodiilor din topurile de azi, mai ales din România – fără nicio supărare). Am avut interpreți vocali (muzică folk, muzică ușoară, muzică populară românească, muzică haiducească, muzică veche românească, muzică creștină) și instrumentali (chitară, caval, blockflöte, pian, tobe darbuka și alte instrumente pe care nu mi le mai aduc acum aminte).

Postarea asta o să fie actualizată periodic cu gânduri sau chiar frânturi muzicale (dacă primesc acordul pacienților pentru a le posta). Acum trebuie să închei aici. E ora mesei 🙂