Niciodată nu mi-a plăcut politica. Nici când am fost mic, nici acum. Doar că acum am alt motiv pentru care sunt politicofob. Acum o înțeleg.
Am observat că atunci când încerc să mă afund in „tainele” politicii, devin coprofil (cum bine zice papa). Da, știu. Fiecare cetățean trebuie să aibă o minimă cultură politică, deoarece e mersul țării în joc și trebuie să știi cu cine votezi atunci când votezi. Oare știi?
Bun. Destul cu politica. Să discutăm despre justiție. Din cate am citit – evident, nu foarte mult – despre problema noii ordonanțe de urgență, distrugerea statului de drept, motivele din spatele acesteia și tot ce se discută în ultimele zile (abia am găsit o postare care sa nu fie legată de subiectele sus-menționate), am realizat că istoria se repetă. Ideal ar fi sa învățăm ceva din repetarea ei, dar uneori avem nevoie de mai multa repetiție pentru a învăța ceva, doar „repetiția e mama învățăturii”, nu?
Citeam săptămâna asta o cărticică despre perioada neagra a inchiziției. Justiția era alta. Alte motive, alte vremuri. Pentru o pâine furata ti se tăia mâna. Și nu scăpa nimeni de justiție – copii, femei, bătrâni, nimeni.
Intr-adevar, inchiziția nu este un model de justiție, nici măcar ceva de care să îți aduci aminte sau sa menționezi intr-o postare pe blog. Dar ce mi s-a părut interesant a fost că pedeapsa cea mai mare era sa fii umilit in public. O mână tăiată, un ochi scos, o lună la galere, o jumate de viață în închisoare nu cumințea pe toată lumea. Dar nu aveai nevoie de umilință mai mare decât să fii disprețuit de aproapele tău. Asta e adevărata stigma. Nu bolile mintale, nu condiția socială, nu orientări sau ideologii de tot felul. Adevărata stigma e sa stii că ești vinovat și să fii liber, in văzul lumii, sa-ti ispasesti pedeapsa public.
Intr-adevar, sunt persoane care au un mecanism de protecție mai special pentru acest tip de pedeapsă. Un mecanism psihopatologic. Dar să recunoaștem, câți dintre ei sunt încarcerați și câți umblă liberi printre noi, chiar adulați uneori.
Justiția nu se rezumă doar la un sistem organizat. Niciodată justiția nu va fi 100% justă. Uneori e evidentă, alteori e îndoielnică, dar e nevoie de ea. Uneori e publică, uneori e personală. Hai să le facem pe amândouă!
