Îmi cer scuze, în primul rând, pentru întârziere. Știu că am promis că voi posta acest review săptămâna trecută, dar am fost ocupat cu practica (despre care o să vorbesc în curând într-un articol) și bineînțeles, cu lenea…de vacanță.
Episodul al doilea din acest sezon 2 a fost intitulat ”Alienation”, care tradus înseamnă ”înstrăinare” (de unde și englezescul ”alien” – extraterestru/străin).
Acest episod îl puteți urmări mai jos, subtitrat în engleză.
Let’s talk about Love!
Așa își începe Dr. Pierce cursul de neuroștiințe, vorbindu-le studenților despre ce înseamnă iubirea/dragostea în termeni neuroștiințifici, ea fiind una din temele principale ale acestui episod.
O frază mi-a rămas în minte a fost ”Oare noi într-adevăr ne îndrăgostim de o persoană sau ne îndrăgostim numai de ideea a cine este ea?”. Această întrebare vrea să pună în evidență elementul patologic prezentat în acest episod, Sindromul Capgras, despre care voi vorbi puțin mai încolo.
Să revenim la iubirea noastră (sună interesant!). Oare iubirea/îndrăgosteala să fie doar un joc al hormonilor care ține doar un scurt timp, după care totul revine la normal, sau chiar anormal? Sau e un proces care se dezvoltă treptat, ajutat fiind de hormoni pentru a consolida acest sentiment și a-l transforma în ”principiu de viață”. Eu, personal, așa tind să cred că ”funcționează” dragostea. Dr. Pierce concluzionează acest subiect spre sfârșitul episodului prin următoarele cuvinte:
Neuropsihiatrii spun că noi suntem programați să tânjim după conexiuni intime. Noi râvnim după iubire. Desigur, realitatea este că de obicei ea se termină cu o inimă frântă, lăsând psihicului nostru delicat câteva zgârieturi, dacă nu chiar distrugându-l. De ce ne mai chinuim să ne jucăm cu aceste șanse?
Pentru că trebuie să le nimerim doar o singură dată. Iar când aceasta se întâmplă, știm! Chiar și memoria unei relații împlinite ne poate susține și să ne aducă aminte că, deși vom avea momente mai grele, noi nu suntem niciodată singuri! (
Sindromul Capgras
Este un delir în care pacientul este absolut convins de substituirea unor persoane familiare de către impostori dezghizați (sursa: romedic).
Așa cum explică și Dr. Pierce, calea de legătură dintre cortexul vizual și corpul amigdalian (centrul emoțional al creierului) a fost întreruptă. Așadar, persoanele afectate de această boală psihică nu mai simt emoție când văd pe cineva drag și cred că acesta este un actor deghizat, un frate geamăn sau chiar un extraterestru (în cazul ”pacientului” nostru). Desigur, cei care ați citit cărțile lui Oliver Sacks, în special ”Omul care-și confundă soția cu o pălărie”, cred că v-ați dat seama de la început despre ce este vorba.
Sindromul de paralizie în somn
Acest sindrom a fost cauza halucinatiilor nocturne pe care Weyland le-a avut, acestea inspirându-l în romanele lui SciFi (el numindu-le biografii).
Un articol interesant și detaliat pe această temă îl puteți citi pe site-ul descoperă.ro.
Dacă mai aveți și alte nelămuriri cu privire la unele chestiuni medicale din acest serial, sau dacă aveți ceva de completat, secțiunea de comentarii vă stă la dispoziție!
