Un gest frumos…mai rar se vede așa ceva în România!

1

Hai să vă spun ce am văzut azi…ceva ce se vede mai rar, cel puțin în România…

Așteptam în stația de tramvai după ce am terminat stagiul de puericultură (nou-născuți :D) și am văzut pe strada de vis-a-vis un băiat care tocmai a cumpărat ceva de la o brutărie când, din capătul străzii îl strigă vânzătorul (era îmbrăcat în costum de brutar – ceva asemănător cu ce purtăm noi la spital) că și-a uitat restul…și încă ce rest…erau aproximativ 10 bancnote de 5 RON și 10 RON.

Nu știu exact cât era restul, dar s-a văzut că era destul de consistent. Frumos din partea vânzătorului! Așa ceva mai rar vezi, cel puțin în România! Mai rar, dar se întâmplă! Exact acum 3 săptămâni a avut loc un eveniment asemănător…și tot în Timișoara! 2 femei au găsit o geantă cu bani (16.900 RON) pe care au returnat-o proprietarului cu ajutorul poliției. Mai multe puteți citi pe ziarultimișoara.com. Se pare că în Timișoara există oameni cu suflet mare!

Și nu cred că numai în Timișoara se întâmplă astfel de gesturi (la o căutare pe google găsești foarte multe știri de acest gen), mai există oameni cărora societatea modernă nu le-a tocit complet principiile morale pe care Dumnezeu le-a pus în noi!

Dacă ați văzut și alte gesturi de acest fel sau ați avut chiar voi o astfel de experiență, le puteți împărtăși cu noi folosind secțiunea de comentarii de mai jos!

UPDATE! Tot legat de chestia asta, vreau să vă povestesc și ce am pățit ieri, când am încercat chiar eu să fac o faptă bună…

Mergeam împreună cu colegii pe drumul de la Județean la UMF 2 (din Maria) și am observat o eșarfă pe jos care tocmai căzuse de pe gâtul unei doamne. M-am dus repede să o ridic și să i-o înapoiez, dar când m-am apropiat de ea, respectiv de soțul dumneaei, am fost ”alungat” imediat de soț care spunea: ”Nu, n-avem nevoie!”. Probabil că din cauza poluării fonice din oraș nu a auzit exact ce am zis prima dată, și am repetat: ”E eșarfa doamnei. A căzut mai devreme!” Atunci s-a întors și soția lui și a recunoscut eșarfa, iar apoi mi-a mulțumit politicos. Dar prima reacție nu a fost chiar așa de politicoasă…

S-a cam împământenit aversiunea asta față de cei care te abordează pe stradă cu tot felul de ”oferte”, mai ales față de cei mai ”bronzați” decât restul lumii (dacă mi-ați vedea poza din buletin, nu ați face diferența între mine și un ”bronzat”). În general lumea evită tot mai mult interacțiunile pe stradă cu necunoscuții, chiar dacă sunt inofensive. Evident că există și interacțiuni puțin mai ofensive și mai periculoase care pot avea loc pe stradă, probabil că sunt mai numeroase decât cele inofensive. Și poate chiar de la cine nu te așteptai… De aceea nu-l condamn pe soț pentru prima reacție care a avut-o față de abordarea mea. E mentalitatea ce predomină astăzi printre noi. Este benefică sau nu o astfel de mentalitate?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More