Răspunsul unui medic rezident la afirmațiile unui tânăr votant PSD

0

Deși nu îmi place să mă implic foarte mult in discuții politice, vreau să vă împărtășesc și vouă două postări interesante pe care le-am văzut pe Facebook astăzi.

O colegă psihiatru de copii a oferit un răspuns excelent unui tânăr votant PSD. Nu intru in detalii. Ii las pe ei să vorbească.

Din păcate, postarea colegei nu putea fi distribuită și am ales sa le inserez pe ambele aici.

Cojocaru Nicu Alexandru – președinte TSD Drobeta Turnu-Severin

Da, sunt un tânăr membru PSD și sunt mândru de asta, chiar dacă duminică noaptea am avut cea mai mare dezamăgire din viața mea, pentru că DA, la nivel național nu ne-au votat medicii cărora Partidul Social Democrat le-a triplat salariile și am investit în sistemul medical pentru a-și putea desfășura activiatea în condiții decente.

Nu ne-au votat profesorii pentru că le-am dublat salariile și am început construcția de școli și grădinițe în mediul rural pentru că am considerat că, copiii României merită o educație performantă făcută de cadre didactice motivate financiar.

Nu ne-au votat tinerii care beneficiază de
majorarea salariului minim, studenții care au primit gratuitate CFR și le-am mărit bursele, am crescut indemnizația de creștere a copiilor și am majorat alocațiile.

Nu ne-au votat bugetarii cărora le-am majorat salariile pentru că ne doream ca cetățenii să beneficieze de servicii de calitate din partea unor funcționari motivați financiar, fără grija zilei de mâine, le-am oferit de asemenea și vouchere de vacanță atât pentru a-i motiva, cât și pentru a dezvolta turismul în România.

Nu am dat Roșia Montană și portul din Constanța străinilor și chiar am repatriat Portul din Mangalia.

Am încercat să obținem mai multe avantaje pentru România de la multinaționalele care își duceau profitul în țările lor.

Am încercat să nu mai lăsăm să ne ia pădurile și aerul.

Am investit în agricultura românească și am început reconstrucția canalelor de irigații, am dat subvențiile la timp la agricultorii români și am creat programe guvernamentale care să susțină produsele românești, lucruri care au dus ca anul trecut România să fie pe locurile fruntașe în UE la producția de porumb și floarea soarelui.

Am început să construim autostrăzi și drumuri expres, să refacem drumuri județene și comunale, să scoatem țara asta din noroaie.

Companiile de stat au înregistrat profituri record și economia țării noastre prindea aripi.

Nu am mai acceptat să fim sclavii străinilor și pentru asta am plătit electoral.

Toate aceste lucruri au fost bătute de 3 lozinci: MUIE PSD, PENALI ȘI CIUMA ROȘIE!

Dragă Românie, cu lacrimi îți spun că dacă nu ne trezim la timp, o să rămânem o colonie, iar românii tăi o să plângă in continuare prin țări străine, copiii tăi o să trăiască fără părinți aproape în condiții mizere, o să îți moară copiii în spitale infecte și populate de doctori corupți și prost pregătiți, o să îți moară bătrânii săraci și umiliți, o să continue să plece tinerii de lângă tine să lucreze pentru străini.

Dragi români, îmi doresc din suflet ca în viitorul apropiat realitatea să nu ne arate că duminică nu ați distrus nici PSD-ul nici pe Liviu Dragnea, duminică ați distrus șansa României de a nu mai fi o colonie și o țară mediocră!

Semnat, un tânăr votant PSD, un tânăr care își iubește tara și o persoană care duminică seară a plâns, pentru că știe că viitorul României va fi sumbru dacă ajunge pe mâna unor oameni care și-au vândut de mult sufletul și țara străinilor!

Victorița Tudosie – medic rezident psihiatria copilului și adolescentului

Draga tanar membru PSD (mandru de asta),

In primul rand permite-mi sa te felicit pentru faptul ca te-ai implicat activ in politica tarii tale!

In al doilea rand, vreau sa clarific ca nu am nicio problema cu ideologia politica pe care o sustii, ci cu partidul in sine. Sunt convinsa ca sunt si oameni faini pe acolo, dar faptul ca ati ales, ca partid, sa-l sustineti pe Dragnea pana in panzele albe spune mai multe decat toate promisiunile facute vreodata. (Sa stii ca sunt din Teleorman asa ca nu poti sa vii sa-mi spui ca sunt numai minciuni in acele dosare.)

In al treilea rand, inteleg ca aveti niste oameni foarte destepti si pe care ii platiti cu foarte multi bani ca sa va spuna cu ce mesaje sa iesiti la rampa. Vad ca in zilele astea v-au spus sa le reamintiti romanilor de lucrurile pe care le-ati facut voi. Permite-mi sa-ti reamintesc ca toate astea fac parte din programul vostru de guvernamant cu care ati castigat alegerile parlamentare si nu promisiunea pe viata ca oamenii vor accepta tot ce vreti voi la schimb. Apropo, programul nu a continut nici OUG 13, nici aministia, nici gratiere, nici transformarea justitiei in ceva imoral si neetic, nici oameni complet incompetenti si fara o urma de bun-simt in posturi cheie de conducere, nici transformarea Romaniei in Domeniul Dragnea, Stefanescu, Radulescu, Tudorache, etc.

Acum o sa ma rezum la partea cu medicii. Salariul meu este pentru munca pe care am depus-o sa ajung pana aici si pentru cea pe care o depun acum cu pacientii. As vrea sa cred ca partidul tau a dorit aceasta crestere sa fie o recunoastere a acestui efort si nu o mita electorala. Cat despre partea cu conditii decente…ce pot sa zic? Poate avem o definitie diferita a cuvantului ”decent” sau poate tu nu ai intrat niciodata intr-un spital de stat…

Nu am distrus sansa Romaniei, ci ne-am dat o sansa sa cream un viitor pentru toti, nu doar pentru voi!

Semnat,
un tanar medic

Surse:

Postare Cojocaru Nicu Alexandru 

Postare Victorița Tudosie

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More